Descinderi masive în cartierul de rromi din Petea, după scandalul de duminică în care au fost răniți mai mulți polițiști
A fost o dimineață agitată în cartierul de rromi de la Petea, acolo unde au ajuns zeci de forțe de ordine, în cadrul unei acțiuni de verificare a persoanelor care își fac veacul în această comunitate. Conform colegilor de la presasm.ro, toate persoanele din comunitate au fost legitimate iar mai multe dintre acestea au fost invitați de polițiști la sediu pentru lămuriri suplimentare.
La 6 dimineața cartierul de rromi de la Petea s-a umplut de autospeciale de poliție, nu mai puțin de 28 de mașini de poliție blocând toate intrările și ieșirile din cartier. Poliștii au dat trezirea la fiecare casă. Toată acțiunea vine ca o consecință a scandalului de duminică, scandal în care polițiștii au fost atacați de mai multe persoane, inclusiv cu drujba, 4 forțe de ordine ajungând la spital pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, au existat nenumărate plângeri la adresa rromilor din această zonă, cu privire la faptul că acostează persoanele care intră sau ies din țară, ajungând să se comporte violent dacă nu primesc bani.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare