Deputat Radu Panait – USR „Plata pentru participarea la o ședință ATOP este de 1500 lei/membru – reducem risipa”

Deputatul USR Satu Mare, Radu Panait, se află printre semnatarii proiectului care prevede tăierea indemnizației de ședință pentru cei care fac parte din ATOP – Autoritatea teritorială de ordine publică – un organism cu rol consultativ, formată din diverse persoane cu functii publice sau din angajati din mediul public. Ședințele se desfășoară luna iar fiecare membru prezent este plătit cu 1500 lei/sedintă, deși cei mai multi, de cele mai multe ori, nu depun nici efortul de vorbi la sedinta, acestea fiind doar simple prezentari.
„Milioane de lei au fost risipiți la propriu, anual, pentru participarea la ședințe a membrilor ATOP. Din comisiile ATOP fac parte consilieri județeni din fiecare partid, funcționari și șefi ai instituțiilor de forță: Poliție, Jandarmerie și Pompieri. Practic, cei care fac parte din aceste comisii sunt plătiți de două ori: pentru funcțiile pe care le dețin în instituții, și pentru faptul că sunt membri ATOP.
Dacă ținem cont de faptul că aceste ședințe au doar rol consultativ, iar în județul Satu Mare plata pentru participarea la o ședință pe lună era de 1.500 lei/membru, vedem cum sume importante de bani erau aruncate practic pe NIMIC.
Deputații USR PLUS au depus o inițiativă legislativă care prevede eliminarea remunerării membrilor, reușind astfel să reducem risipa banilor publici. Susțin această inițiativă, sunt unul dintre semnatari și consider că o astfel de măsură era mai mult decât necesară.
Reducem risipa din bani publici și continuăm revoluția bunei guvernări!„, transmite deputatul


