OPINIE! Un consilier liberal cu frisoane socialiste și populiste

Mare anunț, mare, seara trecută, în mediul online. Un consilier local a scris singur un proiect de hotărâre care va ajunge pe masa consilierilor locali pentru a fi supus la vot. Ce-i drept, asta e o chestie interesantă, până acum consilierii locali mulțumindu-se să ridice mâna, la comandă, pentru a vota proiecte, după cum le zice liderul de grup sau după cum le dictează conducerea partidului.
Doar că uneori mai bine taci decât să te trezești vorbind în pagubă. Sau cum se mai spune, mai bine taci și pari prost decât să vorbești și o confirmi.
Astfel că seara trecută lumea din online s-a împărțit în două tabere. După ce consilierul a anunțat că a scris singur-singurel un proiect de hotărâre prin care să se ofere premiu de 1000 de lei fiecărei familii de sătmăreni care aduce pe lume un copil, incurajând astfel natalitatea, taberele s-au împărțit în două. Cei care au comentat la postarea de profilul consilierului, 99%, nu au mai contenit din a-l ridica in slăvi ca pe un geniu care a inventat o revoluție spirituală, mai toți fiind persoane obediente și supuse oricui are o funcție politică mai înaltă ca a lor, pe când pe grupurile „ de cârcotași” – cum sunt numiți, lumea a început să desființeze propunerea consilierului.
Ce-i drept, să oferi bani, mai ales când oferi din bugetul local, deci nu din banii tăi, ci ai celorlalți, este cel mai ușor lucru și cel mai rapid pentru a câștiga capital politic și de imagine. Doar că scopul declarat nu era de capital politic, ci de creștere a natalității.
Acum să îmi spună mie cine se duce în dormitor cu nevasta/amanta sau vecina, să facă un copil, după ce ați primit vestea că primiți 1000 lei când vi se naște un copil? Nu cred că asta vă motivează.
Dar oare v-ar motiva plata, chiar și partială, a procedurilor de inseminate in vitro, dacă încercați de mulți ani să aduceti pe lume un copil și nu puteți pe cale naturală?
Oare ati fi incurajati să aduceti pe lume un copil, stiind că in primele 6 luni după nașterea acestuia primiți ajutor constant din partea unui asistent social, măcar o dată pe săptămână, care să vă dea sfaturi cu privire la baia copilului, rezolvarea problemelor cu colicii, cu ieșirea dinților?
Oare sunteti incurajați să faceți un copil știind că aveți unde să il dați la cresă de la doi ani, când se termină perioada de concediu de maternitate, voi neavând părinți care să aiba grijă de el?
Nu sună astfel de măsuri mai specific unei doctrine liberale, decât a oferi bani din visteria publică? Să oferi bani din banii altora e cel puțin o măsură populistă, cel mult o măsură socialistă!
Apropo, a auzit cineva de testul de trombofilie? E un examen medical pe care medicii il recomanda doar dupa a treia pierdere de sarcina, asta din cauza costurilor lui, iar multe tinere renunta de tot la ideea de a avea un copil dupa trauma pierderii a trei sarcini. Facut inainte de prima sarcina, plătit chiar printr-o astfel de hotarare de consiliu, ar avea efect cresterea natalității plus bunastarea viitoarei mame din punct de vedere psihologic, fara sa mai fie nevoita sa treaca prin trei pierderi de sarcină. Aceeasi bani, altfel oferiți, cu efect pe termen mediu si lung mai benefic. Oare primeste domnul consilier propuneri pentru modificarea proiectului?
Haideti sa ne uitam putin la ce se intampla la nivel national, in aceeasi arie de incurajare a natalitatii, sprijin al parintilor si dezvoltarea armonioasa a copilului. Guvernul a votat anul rtecut un proiect de lege care prevede un ajutor de 150 de euro pentru familiile cu copii ante-preșcolari, care să serveasca ca plata pentru angajarea unei bone. Doar că decizia revine autorităților locale, care trebuie să aprobe metodologia in Consiliul Local. Poate sub forma aceasta era un ajutor mai important pentru părinti decat o sumă aruncată și a cărei finalitate nu se poate urmări.
Părinții primesc până la 150 de euro de la stat: cum pot fi folosiți banii
Avem totuși speranțe de la un coslier tânăr care se presupune să aibă și viziune modernă asupra rezolvării problemelor urbei să revină cu proiecte de hotărâre axate pe problemele actuale, chiar și când vine vorba de stimularea natalității.

ULTIMELE ȘTIRI
OPINIE! De ce Sâmbra Oilor nu mai are nici o treabă cu tradiția ci e doar o paranghelie de prost gus...
ANALIZĂ! Marii perdanți ai politicii sătmărene din 2024
OPINIE! Unde au dispărut mai toți politicienii după alegeri? Nu mai au idei, planuri și proiecte?
Echipa României a câștigat inimile românilor, chiar dacă a pierdut pe teren
OPINIE - ANALIZĂ! Partide mici, scoruri mici. Oameni mari, tot scoruri mici la alegerile locale
OPINIE! Haos politic sau doar ne-a rămas politica locală mică?
OPINIE! Duelul Govor-Cozma, o partidă de șah doar cu regine
Pe surse! Mai mulți primari PNL din județ ar fi gata să sară în barca PSD pentru alegerile din iunie
Opinie! Consiliul Județean, o luptă în 3 din care toți câștigă și toți pierd
OPINIE! La Primăria Satu Mare nu se luptă nimeni, doar se defilează
OPINIE! UDMR și-a schimbat directorul de la spital, ca să îl piață aduce înapoi sau să mai salveze c...
OPINIE! Oradea e la Târgul de Turism din Londra, județul Satu Mare vrea să pornească o pârtie de ski...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare