OPINIE! Tir de gafe din partea prefectului Roca. Îl depășește funcția?
Prefectul Radu Roca ne-a invitat astăzi, presa, la o discuție amicală, vezi doamne sa ne cunoaștem. De parcă nu ne știam de când a fost viceprimar sau din alte ipostaze politice.
Dar am zis ca mergem, ca asa-i frumos, cand esti invitat. Probabil a simțit că a început cu stângul si poate o drege cumva. Dar prefectul a dat-o din gafă in gafă, in doar cateva zile.
Eu n-am fost acolo sa-i prezint gafele facute până atunci, ca nu sunt consultantul lui de imagine, ci jurnalist, iar in sarcina noastră cade prezentarea aspectelor vietii publice si inclusiv a persoanelor publice, catre cetățeni.
Sarim peste grimase, dezacorduri si repetiții aiurite. Cum ar zice chiar prefectul „conlucram” si asa.
Dar ca reprezentant al celei mai cele instituții publice, Guvernul României, ca funcționar, prefectul a tinut-o din gafă in gafă. Hai sa le luăm pe rând.
Episodul 1
A ajuns la Vama Halmeu la 3 sau 4 zile după începerea războiului sa facă să fie bine ca sa nu facă rău. Adica sa ducă un cort, niste toalete si o găleată de net. No, i-au luat-o altii înainte, căci a dus Vodafone sute de cartele cu net si minute gratuite catre Ucraina.
1-0 pentru populație
Chiar daca n-ai bani ca instituție si atribuții ca funcție sa faci nimic pentru refugiați, sau turiști cum le zice prefectul si legea, te duci acolo macar sa te asiguri ca instituțiile care ierarhic sunt sub tine isi fac treaba cum trebuie.
Bun, episodul doi
Ne prezinti cat de harnic esti, c-ai facut rost de 3 toalete si un cort, deci realizari ale funcției publice, nu politice, din sediul partidului. Partidul te-a pus acolo, sa fii prefectul tuturor locuitorilor din Satu Mare, inclusiv al celor care il tranziteaza, dar nu te-a pus acolo sa ii atribui partidului realizările facute dintr-o funcție publică. Ca dacă ne vorbea de implementarea unor politici publice ale miniștrilor PSD, hai ca înțelegeam. Dar asa, vorba aia ” ce treabă are sula cu prefectura?”
De 10 ani in presa, e prima data cand un prefect sustine o conferință de presă legată de activitatea prefecturii, in sediul partidului. Si nu, nu vrem o nouă modă in domeniu. Am inteles ca esti prefectul pus de PSD, dar ești prefectul oamenilor nu al simpatizantilor carora sigla le gâdila retina.
Episodul trei
Organizezi o întâlnire la Prefectură, asa, ca la început de mandat. Frumos, asa e tradiția, asa au făcut toți, sa ne dea impresia ca le pasă de problemele presei. Chiar i-am transmis subprefectului Altfater ca problema ridicată la o intalnire cu el de acum ceva vreme, am rezolvat-o tot noi.
Bun, revenim, organizezi intalnirea, iti prezinti echipa si experiența ei.
Experienta domn prefect, experiența nu funcțiile politice ocupate. Nu ne intereseaza daca consilierele tale sunt presedinte la organizația de tineret, pot sa fie simple membre, refugiate, imigrante, persoane luate de pe stradă. Ne interesează ca, atât cat stau acolo, sa-si facă treaba. Bine, ne interesează să aiba si de muncă, nu doar servici.
Episodul patru
Voluntarii din Vama Urziceni sună la Prefectură, ca doar e The Goodfather al instituțiilor publice din județ, care „conlucrează” cu toată lumea, sa ceara si ei un loc de depozitare pentru donatiile stranse cu rolul de a ajunge la refugiatii, scuzați, turistii ucrainieni, aia care acasă au război si noi ii consideram in concediu.
Bun, suna oamenii, primesc promisiunea si bine ar fii fost sa nu isi faca speranțe. Caci promisiunea s-a îndeplinit, doar ca ce au primit a fost o grămadă de jeg si rugina, in care nu iti venea sa ții nici gunoiul, nu alimentele.
Noroc tot cu un cetatean, care a dus acolo o rulota, cu condiții decente de depozitare a alimentelor.
Hopaa, ca e 2-0 pentru cetățeni.
As mai zice ceva, de episodul Carei, unde mai important a fost pupatul mainilor preoților inainte de găsirea soluțiilor si suportul moral al celor carora le-au explodat casele.
Dar asta nu o mai contorizam.
Nu de alta, dar la 3-0 e scor de neprezentare. Si când te „bat” cetățenii, ar trebui sa te conducă ei pe tine, nu invers.
Oricum e lesne de înțeles cine da lecții de omenie, cui.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare