Putin a fost spânzurat, în cadrul unei parade-ritual de alungare a spiritelor rele, pe străzile din România

Românii au multe tradiții și obiceiuri, iar unul dintre acestea este cel de alungare a spiritelor rele, în care oamenii își pun diverse măști și colindă ulițele satelor pentru a alunga spiritele rele, ca acestea să nu treacă în noul an.
Se pare că evenimentele de la nivel mondial, respectiv războiul din Ucraina, i-a inspirat pe cei din Suceava de această dată, pentru că la această ediție spiritele rele au fost puse în scenă sub forma unor păpuși, cu chipul conducătorului Rusiei, Vladimir Putin. Una dintre păpuși era spânzurată în timp ce cea de-a doua era intinsă într-un sicriu.
Parada a inclus și un tractor transformat în car alegoric sub formă de tanc, cu litera „Z” inscriptionată, ca o prezentare faptică a numelui paradei „Capturarea vehiculelor Z”.
Imagini de la paradă au ajuns pe twitter, acolo unde au fost văzute și de ucraineni, care au apreciat acest mod de susținere a românilor.

ULTIMELE ȘTIRI
Explozie puternică la sediul Poliției Rutiere din Lugoj – trei angajați răniți și pagube semnificati...
Caz de lepră la mai puțin de 200 km de Satu Mare - boala nu a mai fost identificată în România din 1...
Localitate din România evacuată, fiind considerată în pericol, după un atac rusesc în asupra Ucraine...
Concedieri și tăieri salariale în primarii și Consilii Județene - vor dispărea și 10% din parlamenta...
Explozie puternică la un bloc din capitală! Două etaje sunt distruse, 2 morți și 4 răniți
Șofer de ambulanță rănit de pacientul pe care îl transporta
Fetița de 7 ani strangulată cu o funie, la școală, de către un coleg
13 artiști de muzică populară au fost condamnați pentru că au înșelat statul român
Un banc devenit realitate - își ținea bunica moartă în apartament ca să îi încaseze pensia
Se întâmplă în România - o prospătă mămică a regizat răpirea unuia dintre gemeni, ca să îl poată vin...
Plan roșu activat după o intoxicație în masă, la o petrecere in Romania
Răfuială mafiotă pe străzile din România, cu doi morți și zeci de răniți - s-au folosit arme de foc
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

