Poveștile inundațiilor din 14 Mai 1970 sunt și acum cutremurătoare, dar scenele trăite de cei care au prins acele vremuri le pun și astăzi un nod în gât când povestesc cele intamplate și văzute atunci.

De-a lungul timpului reporterii www.obiectiv-sm.ro au stat de vorba cu mai multe persoane care au fost martori ai dezastrului din 14 Mai 1970 și a zilelor următoare, căci chinul acestei catastrofe a ținut mult și e păstrat încă în amintirea oamenilor.

Redam în continuare o parte din mărturiile monument ale oamenilor.

„14 mai 1970…Da, trist, foarte trist… eram clasa a 8-a, cu o seara inainte am fost cu tata pe podul vechi care tremura si vuia apa pe sub el cu busteni, garduri, mobila…dar a rezistat; toata noaptea tata a fost cu o echipa de muncitori de la UNIO in zona morii din Soarelui, „plantand” bucati mari de tabla in dig unde il spala apa … dimineata urmatoare am mers la scoala ( MIrcea Eliade de azi, locuind vizavi) ni s’a spus gata, s’a inchis scoala; am fugit spre dig ( era langa actuala sosea Drumul Carei, care era mult inaltata atunci) apa daca mai crestea vreo 30 cm trecea peste; era un lac imens de la sosea pana cat vedei cu ochii; in Micro 16 de’alungul Somesului era Str. Gradinarilor, aveam colegi care locuiau acolo, nu stiam ce s’a intamplat cu ei…pe multi nu i’am mai intalnit decat dupa ani de zile…erau oameni pe acoperisuri, doar astea se mai vedeau din apa, strigand dupa ajutor, barci mari cu motor cu militari mergeau sa’i salveze, curentul fiind foarte puternic, trebuia sa mearga mai intai spre zona Centrului Nou si de acolo apa ii impingea spre zona caselor … elicoptere de asemenea salvau oamenii de pe acoperisuri…din cand in cand se mai prabusea o casa … strigate de groaza de acolo si de la cei ce priveam neputinciosi de pe dig … apoi a venit un frate de’al lui taticu de la Bucuresti , credea ca suntem in apa, dar apa nu a patruns in Micro 14 si ne’a dus cu el toata familia …”, poveste Constantin Matei

Nicolae Epuran a fost unul dintre cei care au intervenit atunci pentru a salva viețile concetățenilor, fiind la acea vreme ofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

„A fost ca la război, zi noapte, fără întrerupere. Lucram pe întuneric, pentru că s-a întrerupt curentul. Prioritatea noastră au fost Fabrica de Lapte și Fabrica de Pâine, ca acestea să poată funcționa în condiții normale să se poată furniza hrană la populației. Așa să vă închipuiți că atunci când a venit apa nu a venit așa, un firicel, când s-a rupt digul a venit apă de un metru. Nu am cuvinte să spun ce disperare se citea pe chipurile oamenilor. Unii și-ar riscat viața, s-au urcat în pod și au zis că nu își părăsesc casa, iar mai apoi s-a prăbușit casa cu ei”, afirmă Nicolae Epurat, adjutant șef în rezervă.

Kaizer Arnold a trăit în 1970 în Satu Mare și afirmă că a intervenit pentru a salva lumea din zona Cartierului Micro 16.

„Am intervenit în zona inundabile de pe strada Careiului, dimineața la ora 8, în data de 15 mai. Nu știu cum se spune peste tot că au fost doar 56 de morți,că eu am numărat atunci vreo 91. De salvat am salvat câteva sute”, afirmă Kaizer Arnold, în prezent mutat în Ungaria.

A treia zi de la ruperea digurilor, la Satu Mare a ajuns și Nicolae Ceaușescu, cel care a dat ordin ca primele locuri unde să se intervină după retragerea apelor să fie fabricile, ca mai apoi să trimită la Satu Mare întreaga companie de construcții Carpați, care a reconstruit orașul la modul modern, ridicându-se după inundații, în mai puțin de un an cartierele Solidarității, Micro 14, Carpați I și Carpați II. În cartierul Solidarității s-a ridicat și un monument dedicat victimelor inundațiilor, care este un loc de comemorare a acestora, în fiecare an în data de 14 Mai.