Pompierii s-au jucat cu focul…sub ceaun la concursul de gătit organizat sâmbătă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a organizat sâmbătă, 11 septembrie a.c., a V-a ediţie a „Concursului de gătit la ceaun”, competiţie prin care au fost desemnaţi cei mai buni bucătari din cadrul pompierilor sătmăreni.
În deschidere copiii cadrelor s-au străduit să creeze cel mai frumos desen pe temă pompieristică, după care, au fost invitaţi să-şi arate chibzuinţa stingând cu apa din găleţele, grămăjoarele de hârtii aprinse pentru distracţia lor.
La concursul de gătit s-au înscris echipe, formate din cei mai pricepuţi bucătari din fiecare subunitate şi de la reşedinţă, câştigătorii, fiind premiaţi de Fundaţia „Turnul Pompierilor” şi de către sponsori.
Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, iar inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş”, domnul Col. Nicolae Dima, le-a înmânat diplomele şi premiile competitorilor, mulţumindu-le tuturor concurenţilor pentru participare şi adresându-le felicitări tuturor participanţilor pentru prestaţia avută, nu în ultimul rând, dorim să ne transmitem recunoştinţa şi mulţumirile, sponsorilor care au contribuit la finanţarea acestei competiţii.
Sursa: ISU Someș Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Atentie! "Colecționar" de biciclete, pus pe treabă prin Păulești
Tânărul rănit în accidentul produs de un sătmărean la Firiza a decedat - șoferul, fiu de preot
O altfel de misiune pentru jandarmii sătmăreni - au lăsat uniforma și au luat șorțul de bucătar
Un nou proiect ambițios CaiacSmile - câte un taxi cu rampă pentru scaun rulant, în fiecare județ
Comunicat de presă Comuna Pomi „Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile ...
Percheziții într-un dosar ce vizează tăieri ilegale de arbori, abuz în serviciu și furt de arbori, î...
Zeci de elevi suferă de "chiulangită cronică" - găsiți de oamenii legii prin mall și cafenele
A decedat șoferul Tuc-Tuc-ului implicat marți în accidentul de la Racșa
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

