Maya Mândruț, deși doar un copil la cei 10 ani pe care îi are, este deja un nume în gimnastica din Statele Unite ale Americii. Este născută în state,d
Maya Mândruț, deși doar un copil la cei 10 ani pe care îi are, este deja un nume în gimnastica din Statele Unite ale Americii. Este născută în state,după ce părinții ei s-au mutat acolo în 2002, dar aceștia o consideră tot o sătmăreancă, așa cum e consideră și ei, chiar dacă America i-a adoptat și le-a oferit o viață la care aici nici nu puteau spera.
De șase ani Maya este înscrisă la un club de gimnastică, unde a evoluat extraordinar de repede, toți cei din jurul ei afirmând că s-a născut pentru acest sport. Ea a depășit rapid primele nivele, în prezent fiind la categoria 7, o categorie în care este cea mai mică sportivă, atât ca vârstă cât și ca înălțime. Astfel, la toate competițiile la care participă ea trebuie să se lupte cu gimnaste mai mari ca ea și cu mai mulți ani de experiență, dar se pare că acest lucru nu o descurajează deloc.
După toate competițiile din 2016 și după adunarea punctajelor, Maya a fost declarată cea mai bună sportivă la categoria 7 din StateleUnite ale Americii. Aceasta a surcladat multe alte sportive care sunt cu câțiva ani mai mari ca ea. Acest lucru i-a adus o mare bucurie, fiind a doua oară în trei ani când a reușit această performanță.
Deocamdată Maya este mult prea mică pentru a intra în aria de selecție a loturilor care se pregătesc pentru marile campionate mondiale și pentru jocurile olimpice, dar părinții ei consideră că în câțiva ani, când va împlini vârsta necesară, ea va fi printre tinerele gimnaste care se va lupta pentru un loc într-un astfel de lot. Până atunci continuă să se antreneze și să fie cea mai bună, în special la bârnă, aparatul ei preferat din acest moment.