Când te gândești la un om fără acoperiș te gândești la oameni care dorm în parc, sub pod, pe unde apucă, înveliți în ziare, așa cum ți prezintă filmele americane, prin Central Park din New York.

Dar nici cei care stau 7 într-o cameră de 20 mp nu sunt cu mult mai mult acoperiș deasupra capului. Am făcut o tură prin locurile în care crește viitorul Sătmarului, pentru că acolo numărul de copii/familie este mai mare ca oriunde altundeva. La o solicitare a Serviciului Maltez, de a ajuta aceste familii, am intrat în „raiul celor fără acoperiș”. Aș vrea să îl numesc așa în primul rând pentru că pentru cei care dorm pe stradă, fără să aibă un acoperiș deasupra capului ar fi un rai, dar pentru cei care îl au, în astfel de condiții, tot nu se pot considera oameni care au o casă.

Prima familie întâlnită stă în blocurile IPL. Două blocuri mai mult gata să se dărâme, decât pregătite să adăpostească suflete. De cum te apropii te lovește un miros puternic de fum iar când intri în scară acesta se amestecă cu un miros puternic dejecții. Am urcat până la etajul al doilea de unde am putut zări mai bine marea de gunoaie din jurul blocului. Pe pereții interiori stătea scris frumos „Casa de copii nu fură aurul României” dar și îndemnuri la păstrarea liniștii și a curățeniei.

Undeva la etajul al doilea, pe stânga, cei de la serviciul maltez care m-au însoțit deschid o ușă roasă de umezeală în jumătatea de jos. E ușă doar ca să delimiteze camera de hol, dar în nici un caz cu rol de protecție și de izolare. Ușa se deschide doar pe jumătate, pentru că în spatele ei se află un corp pe care stă televizorul și lângă el un vas de toaletă. Sau cel puțin asta dorește să pară, pentru că persoanele care trăiesc în această casă își fac nevoile în găleată. Singurul lucru care amintește de civilizație e capacul de wc.

În camera de 20 mp trăiesc șapte suflete, doi adulți și cinci copii, cel mai mare de 11 ani și cel abia mai mic de 10 luni. Copiii sunt mai tot timpul bolnavi și nici nu mă mir când geamurile abia acum se dezgheață, după patru zile consecutive de temperaturi pozitive iar mucegaiul curge pe pereți și pe mobila. În cameră sunt două paturi, unde se înghesuie toți șapte. Unii dintre noi nu am înțelege un spațiu atât de limitat nici pentru a sta la televizor, nu pentru a dormi 3 sau 4 persoane în el.

Toată familia trăiește din cei puțin peste 800 lei care îi reprezintă alocația copiilor și ceea ce câștigă tatăl din munca cu ziua în agricultură. Când îi întreb de ce au nevoie, nu răspunde. Aceștia nu sunt oameni care cer, sunt oameni care trăiesc, așa cum pot. O ușă la intrare, niște haine calde pentru cei mici, un aragaz cu butelie în loc de soba pe lemne sunt doar trei lucruri care pe lovesc pe retină ca fiind necesare. Am ridicat cu greu privirea în sus, ca să văd că tavanul îl reprezintă o bucată de material plastic, pe care băltește apa care se scurge de pe bloc.

Cea de-a doua familie vizitată e pe strada Vulturului. Un cărucior care anunță prezența unui copil mic nu mai are loc în casă și e lăsat afară în ploaie. 9 suflete, 8 copii și un adult, care își duc veacul în două camere. Brandon, încă somnoros, stă cocoțat în capul patului, dar fără să aibă puterea să zâmbească. Bate palma, dar pare încă buimac. Aici măcar e cald. Cel mai mic copil din casă are 2 ani și este nepotul femeii titulare a chiriei, iar restul de 7 copii sunt toți ai ei. Nu știe ce să ceară când o întrebăm de nevoi. I-am propus un aragaz cu butelie, dar îi e teamă că va rămâne fără bani de butelie tocmai când nu va mai avea bani să o umple. În prezent se încălzesc de la un mic reșou electric, iar pe post de aragaz folosește un bolțar de BCA în care a făcut canale pentru a introduce o spirală conductoare de energie electrică, a cărei căldură o folosește pentru a găti. Înainte să ies, pe geamul din micul hol am observat o pătrară de slănină. Îi lipsea o singură bucată, semn că era recent cumpărată. Alt semn și mai dureros a fost că deja se vedeau și urmele trecerii unor șoareci peste acea bucată de slănină. Dar asta nu cred că le va tăia foamea în așa manieră încât să arunce slănina.

Cea mai mare problemă o reprezintă facturile. Are tot câte trei facturi restante la curent. Când îi vine a patra factură, merge și o plătește pe cea mai veche dintre ele, cât să nu îi taie curentul. Facturile de 200-250 de lei sunt prea mult pentru venitul de 500 de lei pe care îl are în casă, din care 170 de lei o costă chiria.

Ceea ce e de apreciat la ambele familii este faptul că nu au sacrificat din fașă viitorul copiilor. Suficient că cei mici duc lipsă de educație acasă, neavând în părinți un model social, dar sunt lăsați să meargă la școală. Toți copiii de vârstă școlară merg la ore și nu absentează. După terminarea programului ei trec și pe la Serviciul Maltez, acolo unde participa la after-school, își fac temele și iau o masă caldă.

Ei nu cer nimic pentru ei, pentru că nu sunt oamenii care cerșesc pentru a trăi, ci rabdă și așteaptă să treacă și ziua de astăzi, cu cât au. Dar o facem noi pentru ei, pentru cei mici în special. Toți cei care pot ajuta aceste familii sunt rugați să se adreseze Serviciului Maltez de pe Calea Traian sau online Asociației Rotaract Satu Mare.