Ce sacrificii a făcut doctorul Enătescu pentru a ajunge de la un elev mediu la un geniu „Citeam noaptea, pe ascuns”

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Dr. Virgil Enătescu şi dr. Leon Dănăilă sunt cele două genii ale secolului XXI născute în România şi cu activitatea desfăşurată tot pe teritoriul ţării noastre. Aceştia au primit titulatura din partea Institutului Biografic American, fiind incluşi în cartea intitulată „500 Greatest Geniuses of the 21st Century”, o lucrare controversată în medii ştiinţifice din Occident. Activitatea profesională a celor doi, ambii activând în sistemul medical, dar pe discipline diferite, presupune multă cercetare, inovare şi multe invenţii realizate, care au revoluţionat domeniul de activitate şi care au deschis noi orizonturi.

Doctorul Virgil Enătescu, medic psihiatru, profesor, academician, scriitor şi inventator, cu zeci de brevete de invenţie la activ are o activitate în domeniul inovaţiei şi inventicii începută acum aproape 50 de ani. Virgil Enătescu s-a născut în Braşov în 1940, fiind un copil al refugiului, cel de-al doilea Război Mondial trimiţându-i părinţii în refugiu din nordul Ardealului, tatăl său fiind ofiţer de carieră. Acesta, împreuna cu sora sa mai mică şi familia au fost nevoiţi să schimbe mai multe locaţii în primii ani de viaţă, din cauza războiului. Amintirile din acea perioadă sunt încă vii în mintea doctorului, la fel cum sunt şi primii ani de şcoală şi întâmplările care l-au îndreptat spre drumul spre ştiinţă încă de la vârste fragede.

„Interesant în toată această poveste e că, eu am amintiri extraordinar de clare despre perioada de la jumătatea războiului când stăteam în Câmpina şi când au fost bombardamentele de la rafinării, noi fiind la 200 de metri de rafinărie. Primii ani de şcoală au fost foarte interesanţi, au început cu abecedarul, cu metoda citirii globale, ori unii zic că acuma au descoperit-o, pe când eu în 47 am învăţat-o. Citeam, dar nu pe litere, ci pe silabe. Asta era o chestie foarte interesantă. Atunci s-a întâmplat un lucru ciudat, care mi-a marcat întreaga existenţă. Părinţii mei mi-au cumpărat de Crăciun, Moş Crăciun mi-a adus cadou, un set de biografii romanţate pentru copii, a inventatorilor şi descoperitorilor geografici. Asta a fost prima literatură pe care am citit-o eu şi care mi-a format gândirea pentru invenţii şi pentru brevete de invenţie, pentru cercetare, pentru călătorii. Astea au fost vreo 40 de cărţi. Ceea ce este important este că aceste cărţi erau scrise de amiral, amiralul Ene, iar colecţia se numea colecţia «Moş Ene»”, povesteşte doctorul psihiatru.

În decursul anilor de şcoală nu s-a evidenţiat ca un copil cu o capacitate ieşită din comun şi puteri supranaturale, nefiind niciodată primul din clasă, asta şi pentru că politica vremurilor nu îi permitea. Datorită profesiei tatălui său, care se devalizase între timp, acesta nu avea voie să fie primul din clasă, fiind mereu printre cei mai buni, dar niciodata premiat cu primele trei locuri de pe podium. În schimb acesta a avut o înclinaţie extraordinară către lectură şi a fost de mic autodidact prin cărţile care i-au trecut prin mâini.

„Mi-a plăcut enorm de mult să citesc, cu asta am câştigat foarte mult. Chiar am făcut un pic de exces, prin faptul că îmi ascundeam cărţi în baie, iar noaptea dispăream din pat şi mă duceam în baie şi citeam. Nu am citit niciodată cărţi de alea de aventuri ieftine, dar astea cu stiinţa şi cu descoperirile şi cu istoria, extraordinar cât de mult îmi plăceau. Şi acuma mă mir că le înţelegeam. ”, îşi aminteşte zâmbind doctorul.

Tânărul de atunci a dat piept cu viaţa grea imediat după terminarea liceului, pentru că tatăl său a fost închis şi a făcut puşcărie politică, iar acest lucru a influenţat nota sa socială pentru admiterea la facultatea de medicină, astfel încât a ratat primul an de facultate, fiind nevoit să stea acasă. A fost totul însă un imbold pentru tânărul băiat de doar 19 ani pentru a acorda mai mult timp studiului individual. Acesta s-a pregătit tot anul pentru a da admitere din nou la medicină, încercând atât la medicina generală, cât şi la cea militară. Norocul a fost de partea sa, atât pentru că cei din familie i-au permis să mai încerce o dată cât şi pentru că înainte cu câteva săptămâni de examen tatăl său a fost eliberat şi reabilitat, fapt care i-a adus o notă socială mai bună. Şi recomandarea venită de la directorului fostului său liceu a contat mult.

„Atunci am avut o surpriză, ca cei de la liceu, directorul liceului Gojdu din Oradea, mi-a făcut o caracterizare pentru dosarul care trebuia să îl înaintez la armată pentru dosarul de înscriere. Caracterizarea aceea am avut-o în mână şi m-a impresionat foarte mult. Scria aşa: este un băiat de o cultură foarte vastă, neobişnuită pentru vârsta sa, cu un bagaj lexic foarte bogat, cu cunoştinţe în foarte multe dommenii, ceea ce-l recomandă în meseria de medic, cu atât mai mult cu cât este foarte milos”, rememorează doctorul Virgil Enătescu acel episod din viaţa sa.

Activitatea din cadrul primilor ani de studenţie, entuziasmul cu care se implica în fiecare proiect, setea cu care absorbea orice informaţie nouă şi dorinţa cu care muncea pentru a realiza lucruri notabile i-au adus rapid prima apreciere, astfel încât încă în anul trei a avut publicată prima lucrare de cercetare, cea care i-a adus şi primul contact cu mediul de cercetare academic. Acesta împreunpă cu alţi doi colegi au realizat un studiu despre efectul radiaţiilor calorice asupra vascomotricităţii capilarelor,o cercetare care a fost publicată în revista de specialitate „Spitalul” ceea ce a fost un mare motiv de mândrie la acea vreme pentru el. În ciuda activităţii din cadrul catedrei de medicină, Virgil Enătescu nu a ocolit nici alte activităţi, precum cele culturale şi artistice pe care politica culturală a acelor vremuri îl sileau să le realizeze. Acum, perioada petrecută în trupa de teatru de stradă este văzută ca un plus care l-au ajutat la dicţie şi la încrederea de a susţine un discurs în public. Doar că tot ştiinţa era cea care îl atrăgea mai mult şi chiar dacă unii nu ar găsi nici o legătură între medicină şi cibernetică, mai ales în anii 60, studentul Virgil Enătescu a găsit.

„În timp ce lucram la catedra de fiziopatologie din Cluj, am avut într-un loc să urmăresc echilibrul constricţiei musculare, dacă strângi o pompă. Ce a fost interesant e că unii autori s-au referit la reverberaţie, care era fenomen de cibernetică, atunci când oscilezi stânga-dreapta pentru a merge drept înainte. Vorbind de reverberaţie înseamnă că trebuia să ştiu puţină cibernetică. Studiind cibernetica a apărut în faţa mea un domeniu nou nouţ despre care nimeni nu ştia nimic,dar care deja în America începuse să se dezvolte şi am citit cu uimire despre calculatoare, despre informatică, despre toate astea şi am început să citesc autorii care au tradus în limba română. Şi am făcut o excursie la Bucureşti, unde l-am cunoscut pe Edmond Nicolau şi pe profesorul Bălăceanu Stolnici, era numai neurolog atunci. Aceştia au rămas foarte impresionaţi de mine, mai ales că puteau purta discuţii profesionale cu mine, că eram anul şase, şi atunci m-am hotărât să dau admitere la politehnică, să fac electronica, pentru a putea învăţa cibernetica şi calculatoare. Dar nu era voie să faci a doua facultate şi atunci am încercat pe propriile mele puteri şi fără să spun că eu mai am o facultate. Şi m-am dus frumos doar cu diploma de liceu şi am dat admitere. Nu am picat ca note, dar nu am luat media care să îmi permită să intru, dar am prins curaj şi am stat şi pentru următorul examen, un an nu am mers la ţară şi am stat un an şi am învăţat. Pot să zic că în anul acela am învăţat foarte mult. Pe lângă calculatoare în anul acela am învăţat genetică, ceea ce era interzis, cibernetică – ceea ce iară era interzis şi calculul probabilităţii, o parte din matematica superioară, logică. Toate astea împreună au concurat spre un singur obiectiv, cercetarea medicală. Din toate astea dacă veneau, dacă se adunau împreună, se putea face un domeniu care să ducă la medicină. Nu am reuşit să intru la facultatea aia nici anul următoare şi aşa am ajuns la ţară. Am ajuns în localitatea Bîrza, în judeţul Dolj. Ceea ce era interesant, acolo înaintea mea au fost nişte medici foarte buni organizatori.”, povesteşte zâmbind doctorul, fiind acum mirat de curajul său de atunci de a încălca regulile unui regim foarte strict.

 

La Bîrza activitatea sa a fost una prolifică, dat find şi faptul că medicii care au activat acolo înaintea sa au fost foarte buni organizatori şi i-au lăsat un cabinet de medicină generală bine dotat şi pus la punct. Secţia de la Bîrza a fost dezvoltată rapid şi tânărul medic VirgilEnătescu a fost rapid îndrăgit de cetăţeni, care l-au pus şi în comitetul de luare a deciziilor de la nivel local. Dar această experienţă nu îl satisfăcea complet, aşa că la prima ocazie de a se reprofila şi de a cunoaşte mai mult, a făcut acest pas.

 

„Am ajuns la laboratorul clinic din Buziaş, am dat concurs, în Clinica Balneară Buziaş. Aici am avut un noroc fantastic, am intrat într-un cerc de medici de laborator, toţi mari cercetători din Timişoara şi unde am învăţat foarte multe lucruri, plus că la Buziaş am învăţat şi cardiologie multă. La Buziaş am întâlnit un farmacist bătrân, care îşi dăduse doctoratul în chimie la Sorbona, cu Marie Curie, cu Marx Blank, deci un om de ştiinţă extraordinar şi cu care am avut un noroc fantastic că a început să mă simpatizeze şi mi-a cerut să îi fac o cromatografie a trioxidului de molibden pe care el l-a descoperit. Şi Timişoara spunea că nu are posibilităţi să facă aşa ceva centru universitar. Eu nu m-am sfiit, mi-am luat un borcan de castraveţi şi mi-am construit aparatul într-un borcan de castraveţi, cu plăcuţe de tric şi culmea, că mi-a reuşit cromatografia,numai că hârtiile de filtru au trebuit cumpărate. Aşa am făcut cromatograma şi am izolat substanţele, pe care el le-a trimis în Franţa, la Sorbona, la colegii lui şi aia l-au confirmat şi l-au trecut în catalogul descoperilor de substanţe chimice. Acest om a zis că nu poate să se revanşeze faţă de mine decât învăţându-mă cum să fac brevete de invenţie şi în acelaşi timp m-a sfătuit să părăsesc laboratorul clinic pentru că în România, în condiţiile materiale niciodată nu vom putea concura cu centrele mari care vor avea dotări şi vor putea face cercetări de anvargardă şi noi vom fi cu câteva decenii în urma lor.”, declară Virgil Enătescu.

Înainte însă de a părăsi laboratorul au fost câţiva ani de muncă în laborator, încununaţi de primul brevet de invenţie. De fapt au fost realizate trei invenţii, dar din lipsă de bani doar două au fost prezentare pentru a fi brevetate, iar pentru că unul din subiecte era în concurenţă cu o echipă de cercetători de la Budapesta, a fost finalizat doar un singur brevet de invenţie. Acesta făcea referire la studiul procesului de oxido-reducţie al urinii, în raport de antrenament. Acesta a fost doar începutul unei cariere care a cunoscut de-a lungul timpului multe invenţii, unele revoluţionând medicina la nivel mondial. Elevul și-a ascultat profesorul şi a părăsit laboratorul la vârsta de 30 de ani, pentru a doua reprofilare, de la medicina de laborator, la psihiatrie, un domeniu care i s-a prezentat ca unul în care nu este revoluţionat mai nimic şi în care nu e nevoie de investiţii mari

Primul brevet de inventie al doctorului Virgil Enatescu
Primul brevet de inventie al doctorului Virgil Enatescu

„În primele trei luni am crezut că sunt prost, că nu găseam schemele pe baza cărora puneau ei diagnostic. Unul intra pe uşă, după două minute ăsta, medidcul primar, îi spunea ce are, dar cu pacientul nu a vorbit aproape nimeni. Şi atunci am zis staţi puţin, ce vedeţi dumneavoastră, ce auziţi dumneavoastră, cum puneţi asa diagnostic. Şi la un moment dat a sunat telefonul şi îl ridică şi după câteva secunde zice: Popescu a trecut din depresie în manie. Dar nu l-aţi văzut, cum v-aţi dat seama? – M-a întrebat dacă-s aici, a venit răspunsul medicului.  Am zis, dă-o dracului, înseamnă că e vorba de modelul fizic al vocii şi imediat am luat magnetofonul şi  am înregistrat vocile pacienţilor şi apoi le-am trimis la microscopul electronic de la Cluj şi acolo le-am pus pe osciloscop, vocile astea. S-a văzut o diferenţă fantastică între vocea de depresie, vocea de manie şi vocea de om sănătos şi am zis: ei, de aici e pornirea, aici trebuie să mă bag. A trebui să îmi aleg undeva un post în ţară şi am mers pe un drum pe care am pornit de la Braşov, că am zis că numai în Ardeal vreau să fiu. În Oltenia am fost, în Banat am fost, şi tot în Ardeal vroiam să fiu. Am pornit de la Braşov, am ajuns la Sighet şi am ajuns şi la Satu Mare. Când am ajuns la Satu Mare mi s-au prezentat lucrurile aşa frumos că am picat în groapă, ca prostu. Mi-au spus că am secţie, că am 110 paturi în secţie, că mă fac şef de secţie, că voi fi primul psihiatru în judeţ, că pot să organizez cum vrea eu – hopa, aicea mi-a convenit, adică să nu îmi impună cineva cum să fac, ce să fac şi cum să lucrez ci să pot învăţa cât de mult şi să fac cât mai modern. Asta a fost una din condiţiile care mi-a convenit şi atunci aici am rămas. ”

Din acel moment, de la începutul anilor 70 şi până în prezent, au trecut mai bine de 30 de ani în care de la Satu Mare, din munca doctorului Enătescu şi a echipei sale, au ieşit în lumea largă unele dintre cele mai interesante aparate care transpuneau psihologia în cibernetică şi care reuşeau să monitorizeze gesturile oamenilor, să le transforme în semnale şi apoi să le introducă în calculator pentru a fi studiate. Printre primele studii a fost cel al mersului, urmat mai apoi de cel al scrisului şi al curbei acestuia, toate fiind revoluţionate de aplicarea asupra lor a noilor metode şi tehnici, cele electronice, reprezentate de calculatoare. Activitatea intensă şi susţinută i-a adus multă apreciere, aceasta venind din partea oamenilor de ştiinţă mai mult decât din partea colegilor de breaslă şi cu precădere cei care au apreciat cel mai mult activitatea doctorului Enătescu au fost cei de peste hotare, mai evoluaţi în ceea ce priveşte cercetarea, care i-au făcut oferte de a părăsi ţara încă din 1981, dar acesta a refuzat permanent acest lucru.

În prezent, doctorul Virgil Enătescu continuă să profeseze, în ciuda vârstei de peste 70 de ani. Ataşamentul pentru muncă a rămas la fel de intens, în ciuda anilor care au trecut, dar marea supărare a doctorului este faptul că cercetarea nu mai este suţinută financiar şi nu mai este de interes pentru cei care decid soarta ţării, acesta fiind de părere că domeniul său, precum şi altele având oameni care pot oferi multe inovaţii şi invenţii întregii lumi.

acest material a fost publicat prima dată în 2016 pe site-ul www.obiectiv-sm.ro, iar aceasta este o republicare a lui.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

3 thoughts on “Ce sacrificii a făcut doctorul Enătescu pentru a ajunge de la un elev mediu la un geniu „Citeam noaptea, pe ascuns”

  1. It’s hard to come by knowledgeable people in this particular topic, but you seem like you know what you’re talking about! Thanks|

  2. I just like the valuable info you supply in your articles. I’ll bookmark your weblog and take a look at once more right here frequently. I am quite sure I will be informed many new stuff right here! Best of luck for the following!|

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *