Primarul comunei Bârsău, Sofinel Ciurdaș, face apel la solidaritatea locuitorilor după incendiul izbucnit sâmbătă, în urma căruia o familie din comună și-a pierdut locuința. Autoritățile locale au decis organizarea unei campanii de strângere de fonduri pentru a sprijini refacerea casei distruse de flăcări.
Potrivit edilului, decizia a fost luată în urma consultărilor cu membrii Consiliului Local. Astfel, duminică, 26 iulie, consilierii locali vor merge din poartă în poartă pentru a colecta donații din partea celor care doresc să se implice.
Primarul subliniază că orice contribuție, indiferent de valoarea acesteia, poate fi de ajutor pentru familia greu încercată. Fondurile strânse vor fi folosite pentru achiziționarea materialelor necesare reconstruirii locuinței, iar utilizarea banilor va fi realizată în mod transparent.
„Vă mulțumesc tuturor celor care veți răspunde acestui apel!”, a transmis primarul Sofinel Ciurdaș, exprimându-și speranța că întreaga comunitate va demonstra încă o dată că este unită în momentele dificile.




