Sătmăreanul a fost depistat duminică, 6 septembrie, la ora 08:57, în timpul acțiunilor organizate de polițiștii din Bihor pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație.
Aparatul radar a înregistrat o viteză cu 56 km/h peste limita legală. Tânărul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.946,25 lei, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Peste 400 de amenzi pentru viteză într-un singur weekend
Tânărul din Sanislău este doar unul dintre sutele de șoferi sancționați de polițiștii bihoreni în perioada 4–6 septembrie.
În cele trei zile de controale au fost aplicate 730 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ajungând la 411.439 de lei.
Principala problemă identificată în trafic a fost viteza. Din totalul sancțiunilor, 403 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Practic, raportat la întreaga perioadă de trei zile, polițiștii bihoreni au aplicat, în medie, aproximativ o sancțiune la fiecare șase minute.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, acțiunile au ca scop creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, iar controalele pentru identificarea șoferilor care încalcă legislația rutieră vor continua




