Profesoară din Satu Mare, desemnată „Profesor de nota 10” la nivel național. Distincția a venit chiar din partea elevilor

Profesoară din Satu Mare, desemnată „Profesor de nota 10” la nivel național. Distincția a venit chiar din partea elevilor
Performanță pentru învățământul sătmărean. Prof. dr. Geta Cozma, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, a fost distinsă cu titlul „Profesor de nota 10”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant 2026.
Gala Elevului Reprezentant este o competiție națională organizată de Consiliul Național al Elevilor (CNE), care aduce în prim-plan oameni și proiecte cu impact asupra sistemului de învățământ din România. Evenimentul s-a desfășurat sub auspiciile Casei Regale a României, la Cercul Militar Național din București.
Un premiu acordat de elevi
Distincția obținută de profesoara sătmăreană are o semnificație aparte, întrucât nominalizarea și aprecierea vin direct din partea elevilor. Categoria „Profesor de nota 10” urmărește să recompenseze dascălii care depășesc rolul clasic de profesor și reușesc să devină mentori pentru elevii lor.
În cazul prof. dr. Geta Cozma, au fost apreciate atât activitatea sa la orele de limba și literatura română, cât și implicarea în proiecte transdisciplinare și capacitatea de a introduce metode moderne în procesul educațional.
Literatură, tehnologie și inteligență artificială
Unul dintre aspectele evidențiate a fost implicarea profesoarei în coordonarea Echipei MultitouchCNME, în cadrul unor proiecte transdisciplinare STEAM.
Deși predă o disciplină umanistă, aceasta a reușit să creeze conexiuni între literatură, tehnologiile moderne și inteligența artificială, cu scopul dezvoltării unor competențe adaptate noilor generații de elevi.
Un alt element apreciat a fost relația construită cu elevii. Potrivit Colegiului Național „Mihai Eminescu”, aceștia au evidențiat atmosfera de la ore, libertatea de exprimare și disponibilitatea profesoarei de a le asculta argumentele și de a-i trata ca parteneri în procesul educațional.
„Felicitări din tot sufletul, doamna profesoară, pentru această distincție pe deplin meritată! Vă mulțumim pentru că ne arătați, zi de zi, că școala poate fi un spațiu al creativității și al excelenței umane!”, este mesajul transmis de comitetul de organizare al CNE.
Distincția reprezintă astfel o recunoaștere națională atât pentru prof. dr. Geta Cozma, cât și pentru comunitatea educațională a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare.
Demolari Satu Mare
Distribuie: