Incendiu într-un apartament din Satu Mare. Proprietarii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu fum

În cursul serii de ieri, în jurul orei 19:07, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit de urgenţă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament din Satu Mare, unde ardeau o priză de curent şi mobilierul din apropierea acesteia, existând pericolul extinderii focarului la întreaga locuinţă.
Incendiul a fost cel mai probabil cauzat de scurtcircuit electric la o priză de curent electric, urmat de degajări de fum în hol și pe casa scării, fiind localizat și lichidat în doar câteva minute, datorită intervenției prompte și profesioniste a pompierilor, astfel că pagubele materiale au fost limitate semnificativ.
În urma incendiului s-au degradat: zugrăveala pereţilor, mobilierul şi aparatura electronică din incinta încăperii.
Ca urmare a inhalării de monoxid de carbon, proprietarul imobilului în vârstă de aproximativ 41 de ani, şi vecina acestuia, după acordarea primului ajutor medical de către personalul specializat, au fost transportaţi la spital.
Sursa: ISU Someș Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
700 de magistrați au semnat pentru susținerea colegilor care au demascat mafia din justiție
Oamenii înghesuiți ca sarmalele - 440 de microbuze și mașini verificate în drum spre Ungaria
S-a mai făcut un pas spre realizarea drumului expres Satu Mare - Baia Mare
Caz de lepră la mai puțin de 200 km de Satu Mare - boala nu a mai fost identificată în România din 1...
Bunătățile făcute după rețete tradiționale ajung acum și în Satu Mare, la Raftul cu Bunătăți Locale
Apar primii magistrați sătmăreni care se solidarizează cu colegii care au demascat mafia din justiți...
Marcela Papici, ținta unei tentative de fraudă " A urmat o serie de înjurături"
Biciclist lovit de o șoferiță in judetul Satu Mare - nu a știut aproxima distanța laterala
Atentă la telefon și nu la drum, o șoferiță a lovit o căruță la Ambud
FIOR – experiența care schimbă regulile ospitalității la Satu Mare
Deputatul Mircea Govor despre legea care păstrează impozitele în localitățile unde firmele au punctu...
Mențiune pentru sătmăreanca Sara Văran la „Câncetele Iașului” - cea mai tânără concurentă din compet...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

