Rodica Borlan: „Putem muri pe stradă și lumea să se uite la noi”. Prea puțini sătmăreni știu să acorde primul ajutor

Primul ajutor poate salva vieți, dar din păcate sunt prea puțini cei care sunt capabili să îl ofere. Lumea poate să își lase un semen să moară pe stradă, sub ochii lor, pentru că nu știu și pentru că au idei preconcepute despre ce căzuți pe stradă. Generația tânără vine să schimbe această situație, dar va dura mult până lucrurile vor ajunge la un nivel decent.
Rodica Borlan este directoarea Crucii Roșii Satu Mare și este una dintre puținele persoane din întreg județul care se implică pentru ca informațiile cu privire la primul ajutor și cursurile de prim ajutor să ajungă la toată lumea. Face asta de mai bine de 15 ani și niciodată nu se declară mulțumită de numărul celor care sunt capabili să ofere primul ajutor. Liniștea ei o dă generația tânără, după ce de la cei de vârsta a doua și a treia nu mai are nicio așteptare.
„Pe cei mai în vârstă nici nu îi mai condamn, pur și simplu ei au crescut cu o mentalitate. Ca să înveți să acorzi primul ajutor și ca să îl acorzi, trebuie să faci voluntariat. Ei asociază asta cu munca patriotică, pe care numai de plăcere nu o făceau cîndva. Plus că atunci când văd un om la pământ nu se ating de el pentru că poate este beat, poate va spune pe urmă că i-au dispărut bani și o să aibă probleme sau pur și simplu pentru că nu le pasă decât de ei”, povestește Rodica Borlan
Pe cei mici îi simte mai deschiși, motiv pentru care lucrează foarte mult cu ei. Pregătește copii încă de la cei de la grădiniță din grupele mari până la cei de liceu, pe care îi înscrie și la concursuri de specialitate pentru voluntari, unul din grupajele sale fiind și în acest weekend la Buzău la un astfel de concurs. Aceștia sunt din categoria celor experiementați,care fac acest lucru și ca dorință de a lucra mai târziu în acest domeniu. Majoritatea celor care trec pragul Crucii Roși și care activează ca voluntari sunt copii care iubesc să descopere lucruri noi și să facă parte dintr-un grup.
„Pe toți îi oblig să învețe primul ajutor, că nu toți vin pentru asta la noi, dar descoperă că le place și pe urmă învață ei și pe alții. Și astăzi se duc la bibliotecă, în fiecare joi de la ora 11 copiii mei se duc la bibliotecă la secția de copii, cu manechinul și le arată celor de acolo manevrele care sunt vitale, resuscitarea și manevra Heimlich. Dacă astea două le fac și să oprească o hemoragie, deja e vital. Sunt secundele alea, minutele alea până vine un ajutor specializat, care contează foarte mult și care pot salva exagerat de multe vieți”, explică Rodica Borlan.
Prin mâinile ei au trecut în toți anii de activitate mii de voluntari, unii dintre ei ajungând acum medici recunoscuți în centre din țară precum Cluj sau Timișoara. Cei care nu au îmbrățișat mai departe acest domeniu au acumulat informații necesare care le pot fi folositoare oricând în viață, nu puține fiind cazurile în care Rodica este sunată de foști voluntari să îi povestească cum au salvat o viață folosind una dintre metodele de prim ajutor învățate la Crucea Roșie.

ULTIMELE ȘTIRI
Mărțișoare vitraliu, modul diferit și special de a aduce primăvara în sufletul cuiva drag
Afacerea născută din pasiune, pornită de doi frați din Satu Mare "Ce era în comerț nu avea suflet, p...
O oșancă este „IRONMAN Italy” după câteva luni de pregătire singură - a câștigat concursul și a arăt...
Povestea tristă dar motivațională a oșencei Ana Maria - a fugit de acasă la 15 ani din cauza bătăilo...
Afacerea unui sătmărean îi face pe timișoreni să ofteze de plăcere după ce îi gustă preparatele
Gânduri la final de 2024 - Interviu cu Ioana Roman, sătmăreanca ce a absolvit Universitatea Oxford
EXCLUSIV! Interviu despre parcursul sătmărencei Ioana Roman la Oxford și planurile de viitor: va luc...
O tânără originară din Oaș face senzație la Hollywood - a câștigat premiul Oscar pentru copii
Fermierul sătmărean care la 26 de ani exportă în SUA, Coreea de Sud și Dubai, un exemplu de ambiție ...
Singura femeie din România care zboară cu paramotorul este sătmăreancă - construiește un aerodrom în...
Povestea tinerilor care au lăsat tentațiile lumii moderne pentru agricultură "E important să faci ce...
Arabii și africanii se "bat" pentru oile și mieii din Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare