Nici nu au reușit să faci bine curba la stânga la intrare în Ardud că parcă ai simțit deja cum intri într-o altă lume. Pe deal, cetatea Ardudului pare mai impunătoare pregătită de sărbătoare. La poalele ei forfota era prezentă, copii, adulți, bătrâni, cavaleri sau oameni simpli luau parte cum știa fiecare la sărbătoarea cetății. Ospățul pe de-o parte de curte, jocurile cavalerești pentru copii pe de cealaltă parte.

În cetate, spiritul medieval se simte și mai puternic. Între cele două turnuri din care intră și ies oameni necontenit stă scena, poate singurul element care te menține în actualitate și nu te lasă să te transpui cu totul în lumea medievală care e perfect reprodusă. Pe marginile micului deal se află corturile ordinelor cavalerești prezente la eveniment. Zalele, săbiile, coifurile, scuturile, sunt punct principal de atracție al celor mici, dar și a celor mari care nu își ascund curiozitatea de a pune mâna pe o sabie, de a-și pune un coif în cap, ca mai apoi să îi pună pe cei mici să le facă o poză.

Copiii echipați în costume medievale și cu săbii pe măsura lor se pregătesc pentru o scenă de luptă și își lovesc săbiile cu toată puterea lor. Lângă ei, un altul mai retras învață să învârtă sabia cu o mână. E tânăr și are tot timpul să învețe până va ajunge să acceadă într-un ordin cavaleresc. Concertul de muzică medievală a adunat câteva sute de persoane și lumea continua să vină. Mai mulți sunt curioși de arme decât de concert, motiv pentru care totul este un du-te vin-o continuu. Mai retrași decât celelalte ordine, sub copacul falnic de lângă turnul din dreapta al cetății, stau cei din Ordinul Cavalerilor Lup.

Cei mai mari dintre lupi stau la umbră, în corturi, odihnindu-se pentru spectacolul de seară care este punctul principal al evenimentului. Câțiva din lupii mai bătrâni, inclusiv Liviu Pancu, cel care a pus bazele acestui ordin, stau sub copac și se odihnesc. Vorbesc, se comportă, trăiesc, gândesc, de parcă lumea s-ar fi întors înapoi cu câteva sute de ani și tot din jurul lor ar fi o realitate virtuală.

„Am făcut de așa natură încât să nu se vadă actul teatral, să nu se vadă actul de reprezentare. Am făcut de așa natură ca atunci când trecem sau apărem să se zică: Uite Lupii” , afirmă Liviu Pancu, directorul teatrului Scena din Sibiu și omul care a înființat Ordinul Cavalerilor Lup.

Și nici nu ai zice că nu au crescut și nu s-au format cu toții într-un astfel de mediu, mai ales când îi vezi pe cei mici, copiii cavalerilor, cum pușcă biciul, cum umblă cu atâta lejeritate cu armele de-o greutate semnificativă sau când îi vezi cu câtă mândrie se plimbă printre spectatori cu blana de lup pe umeri și cizmele de piele în picioare. Lumea îi privește, îi admiră, le face poze.

Jos din cetate lucrurile se produc la fel ca la orice festival, nu lipsesc micii, berea și lumea multă, dar totul cu un fundal sonor obligat- forțat cu muzică medievală. De la terasele din zonă se observă exercițiile cavalerilor de pe deal care repetă încrucisările de săbii.

Înapoi în cetate, cu cât timpul trece și întunericul se face stăpân, cu atât mai multă lume urcă să își caute un loc pe butucii pregătiți pentru public, în așteptarea spectacolului. Înainte ca orice cavaler să intre în scenă cu sabia ridicată și ca muzica formației medievale să se oprească, cetatea e plină ochi. Pajul de la poarta cetății are dificultăți în a distribui lumea pe marginile dealului, astfel încât să nu blocheze intrarea cavalerilor în spațiul destinat lor.

Spectacolul începe și fiecare sunet de sabie dă un gram de viață spiritului medieval al cetății, fiecare buzdugan lovit de scut aduce cu sine un val de suspine din partea publicului și încurajări din partea celor mici care privesc de pe margine, cât mai aproape de scenă. Imaginile vorbesc de la sine despre amploarea și puterea transmisă de spectacol, un spectacol în care binele a subjugat răul.