Cine sunt cavalerii medievali ai secolului XXI care au fascinat Cetatea Ardudului și cine sunt ei în viața reală

Festivalurile medievale au căpătat în ultimii ani o amploare tot mai mare, atât atunci când vine vorba de spectatori cât și în ceea ce îi privește pe cei de dincolo de realitate, oamenii care aduc spiritul medieval prin tot ceea ce fac pentru a da naștere festivalului.
La o primă vedere unii dintre ei ar părea chiar transportați prin timp din epoca medievală, hainele, armele, limbajul, gesturile, totul fiind extrem de autentice și atât de bine jucate încât îl conduce și pe spectator în timp, în atmosfera taberelor medievale de cavaleri sau la curți, la petrecerile oferite de domnițe.
Primii cavaleri medievali au apărut în România în anii 90, aceștia constituindu-se în Mediaș. Din acest grup face parte și Marea Doamnă de Transilvania Daniela, soția Cavalerului Nicola de Severin, unul dintre oamenii care au pus bazele trupei și al Ordinului Cavalerilor de Mediaș. Doamna Daniela este soția Cavalerului atât la festivaluri cât și în viața reală, ei formând familia Lupu, fiind de nedespărțit indiferent unde au loc festivaluri. Pentru ei viața medievală este mai mult decât un spectacol, este un stil de viață pe care îl adoptă zi de zi.
„Societatea actuală ne oferă oportunități statice, puțină lume își permite activități pline de viață, de ieșire în natură. Noi am ales ca o fugă din viața obișnuită, ne refugiem în festivaluri medievale. Ne bucurăm din suflet că au luat așa amploare, că în 1999 când am început noi eram singurii din țară, după care dragul de medieval a prins în mai toate orașele din România. Învățăm să ne bucurăm de prezența oamenilor din public, învățăm să educăm copiii să iasă în aer liber, să treacă de căldură, de vânt, de frig, de ploaie și să devină mai rezistenți și să devinămai pasionați de această frumoasă artă medievală.”, explică doamna Daniela Lupu.
Dacă la festivaluri este Marea Doamnă de Transilvania, o domniță care dansează și care bucură privirile spectatorilor prin dansurile medievale pe care le pune în scenă împreună cu celelalte domnițe, în viața reală, Daniela Lupu este angajata unei firme de pază și protecție. La fel ca ea, toți cei care activează la aceste festivaluri au diferite meserii, soțul ei fiind electrician.
Contabili, doctori, asistenți, actori și alte profesii, și-au găsit un punct comun în această pasiune pentru medieval și partea frumoasă a lucrurilor din Evul Mediu. Diferențele dintre viața reală și ca de la festivaluri este majoră în cazul unor, exemplu elocvent fiind călăul, cel care sperie lumea la festivaluri și înfățișează răul fără inimă fiind un asistent medical care salvează vieți.
Acesta este membru al Ordinului Cavalerilor Lup, ordin înființat de actorul Liviu Pancu. Totul a pornit din pasiunea pentru artă și actul teatral, care a fost exercitat la început la un mic festival pus în scena de „Casta lupilor consumatori de artă”, un grup de profesori și studenți de la teatru din Bucureștiul anilor 90. Totul a luat amploare în timp, odată cu acumularea de experiență pentru Liviu Pancu în cadrul festivalurilor medievale și directoratul Festivalului Medieval de la Sighișoara. Acesta a fost înnobilat la rangul de cavaler de către Ordinul Cavalerilor de Mediaș și astfel a putut pune bazele Ordinului Cavalerilor Lup.
Deși în viața reală mulți sunt colegi de faculte, la locul de muncă sau prieteni vechi, la festivaluri și în cadrul ordinului, lucrurile sunt atent trasate și ierarhia este strică. Cei care doresc să acceadă la ordine trebuie să treacă prin toate etapele, pentru a deprinde tot ce ține de cultura medievală și pentru a putea intra pe deplin în pielea unui nobil sau cavaler medieval.
„Foarte puțini provin din lumea actoriei, a teatrului, avem de la studenți la elevi, de la cadre militare până la cadre universitare, asistenți, medici. Cred că povestea îi apropie, este o poveste care își găsește nevoia în oameni, în timpurile pe care le trăim.
Nu punem accent încă pe reconstrucție istorică pentru că simt că publicul, noi românii, nu suntem pregătiți să ne privim istoria în față. Reconstrucția istorică nu are încă o forță. Venind din lumea teatrului am creat povești cu repere medievale și asa le-am adus în festival. Apropierea oamenilor de ordinul cavalerilor lup a fost pentru valorile puse în joc, pentru glorie,onoare, umilință, iubirea celui de aproape, lucruri pe care le-am instituit. Am făcut de așa natură încât să nu se vadă actul teatral. Am făcut de așa natură încât atunci când trecem să zică lumea: uite lupii. ”, explică Liviu Pancu, căpetenia Ordinului Cavalerilor Lup.
Și Liviu Pancu este însoțit peste tot la festivaluri de soția sa, domniță în ordinul cavalerilor lup, dar și de fiul său, Micul Lup, paj în cadrul ordinului. Aceștia nu sunt singurii cavaleri ai ordinului care au toată familia alături. Un membru de marcă al Ordinului Cavalerilor Lup este un cunoscut actor de la Hollywood. Acesta a fost înnobilat în urmă cu câțiva ani și de atunci este cavaler.
„ Un membru al nostru care și-a dorit să devină cavaler lup este chiar Harvey Keitel, actorul de la Hollywood. Văzându-ne într-un eveniment la Timișoara, și-a dorit acest lucru și el cum filma în acea perioadă la Sighisoara s-a deplasat, a venit la Târgu Mureș unde a fost și înnobilat drept cavaler lup.”, povestește Liviu Pancu, care în prezent este director la Teatrul Scena din Sibiu.
Ordinul înființat de Liviu Pancu și care nu lipsește de la nici un festival medieval a primit acum doi ani și jumătate recunoaștere internațională după ce au fost înnobilați ca și cavaleri templieri.

ULTIMELE ȘTIRI
Mărțișoare vitraliu, modul diferit și special de a aduce primăvara în sufletul cuiva drag
Afacerea născută din pasiune, pornită de doi frați din Satu Mare "Ce era în comerț nu avea suflet, p...
O oșancă este „IRONMAN Italy” după câteva luni de pregătire singură - a câștigat concursul și a arăt...
Povestea tristă dar motivațională a oșencei Ana Maria - a fugit de acasă la 15 ani din cauza bătăilo...
Afacerea unui sătmărean îi face pe timișoreni să ofteze de plăcere după ce îi gustă preparatele
Gânduri la final de 2024 - Interviu cu Ioana Roman, sătmăreanca ce a absolvit Universitatea Oxford
EXCLUSIV! Interviu despre parcursul sătmărencei Ioana Roman la Oxford și planurile de viitor: va luc...
O tânără originară din Oaș face senzație la Hollywood - a câștigat premiul Oscar pentru copii
Fermierul sătmărean care la 26 de ani exportă în SUA, Coreea de Sud și Dubai, un exemplu de ambiție ...
Singura femeie din România care zboară cu paramotorul este sătmăreancă - construiește un aerodrom în...
Povestea tinerilor care au lăsat tentațiile lumii moderne pentru agricultură "E important să faci ce...
Arabii și africanii se "bat" pentru oile și mieii din Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare