Accident în centrul orașului. Trei mașini implcate și un minor rănit

Un accident de circulație în care au fost implicate trei mașini a avut loc în această după masă în fața magazinului Unicarm din centrul municipiului Satu Mare. Din primele cercetări se pare că vinovat de accident s-ar face cel de-al treilea șofer, al unui automobil Opel, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul BMW din fața lui, pe care l-a lovit violent și l-a proiectat într-un Renault, oprit la semafor.
Cel mai șifonat a iesit din tot accidentul șoferul Opelului, care și-a spart întreaga față de la mașină. Cele trei mașini, două cu numere de Austria și unul cu numere de Italia, au fost toate avariate iar șoferii lor au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest.
În accident a fost rănit și un copil, acesta afându-se în prima mașină. Copilul a acuzat dureri la gât, motiv pentru care a fost transportat la spital.
„Toți trei copiii au scaune pentru copil în spate, ceilalți doi nu au pățit nimic. El poate a stat altfel și s-a lovit la gât. După accident zicea că îl doare gâtul în spatela ceafă și a început să plângă. L-au dus la spital”, afirmă tatăl copilului, șofer al primei mașini implicate în accident.
Circulația în zonă a fost mult îngreunată de cele trei mașini care au rămas imobilizate, bmw-ul prins la mișloc nemaipornind după impact. Coada de mașini s-a întins pe întreaga strada Ștefan Cel Mare, șoferii agitați claxonând încontinuu.


ULTIMELE ȘTIRI
Telefonul a sunat de peste 8400 de ori la linia 112 în 2025 în Satu Mare - Azi e Ziua Europeană a Nu...
Un gest simplu, o amintire pentru totdeauna – punct special amenajat în formă de inimă pe Podul Prie...
Deputatul Adrian Cozma cere explicații privind adaosul comercial la lapte și sesizează Consiliul Con...
Deputatul Mircea Govor, un nou mesaj în Parlamentul României „Protejarea veniturilor reprezintă o pr...
Interventie de urgență a elicopterului SMURD la Satu Mare pentru a salva un bebeluș
UPU Satu Mare, la limita capacității. Autoritățile anunță investiții și cer regândirea unor măsuri l...
FOTO. Italian Day | O zi dedicată specialităților italiene la restaurantul Capricci, vineri, 13 febr...
Polițiștii locali, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială, au efectuat o acțiune ...
Medic sătmărean vizat în mod repetat de apeluri scam care urmăreau să îl lase fără bani - unul de la...
Tehnologie inovatoare folosită pe Podul Golescu pentru repararea rețelei de apă
Primăria și GM Zamfirescu pregătesc un decor special de Ziua Îndrăgostiților
Tânăr înjunghiat în mână în timp ce era într-un bar din Carei
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

