Comuna Santău a răsunat de veselie și distracție cu ocazia Zilei Comunei

În ultima zi din luna iulie locuitorii comunei Santău au primit răsplata efortului și a muncii asidue pe care au depus-o de-a lungul anului. Conducerea comunei și Consiliul Local au pregătit pentru ei Ziua Comuei, prilej de bucurie și de sărbătoare. A fost o zi în care toată lumea a uitat de oboseala acumulată până atunci, a uitat de problemele de acasă, a lăsat la o parte planurile pentru munca la câmp sau în gospodărie și a petrecut așa cum au știut ei mai bine.

Ziua Comunei a fost deschisă oficial după slujba de duminică, prin discursuri ale conducerii comunei și a invitaților de la nivel județean, consilieri și parlamentari. După acest moment au început programele artistice, care au cuprins reprezentații atât ale copiilor de la unitățile de învățământ din comună cât și a artiștilor celebri, cel mai așteptat moment fiind cel am cântăreței Corina. Aceasta a încins atmosfera și i-a făcut pe oameni să danseze în fața scenei pe piesele deja celebre.
Atmosfera a fost extrem de relaxată și încărcată de bună dispoziție și distracție. Locuitorii din Santău au luat cu asalt locul de desfășurare al evenimentului, acesta fiind mereu plin de oameni curioși și dornici să se simtă bine. Distracția s-a întins până târziu în noapte,chiar și după focurile de artificii.
„A fost un eveniment reușit.Noi am încercat și sperăm că am și reușit, să oferim locuitorilor din Santău tot ce am putut mai bun prin această sărbătoare. Ei merită și astfel de momente pentru că sunt oameni muncitori și merită și să se distreze, să fie răsplătiți pentru munca lor. Eu i-am văzut că s-au simțit bine”, a declarat Marinel Rotaru, primarul comunei Santău


