Pompierii din Carei au fir întins. Au câștigat concursul de pescuit organizat de Ziua Pompierilor

Avem o deosebită plăcere de a ne împărtăşi bucuria şi recunoştinţa faţă de colegii şi prietenii noştrii din cadrul Secţiei de Pompieri Carei, care prin participarea lor la Ediţia a V-a 2016 a Concursului de Pescuit, organizat cu ocazia Zilei Pompierilor (13 Septembrie), au urcat renumele instituţiei noastre pe locul I.
Competiţia a fost organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare, în intervalul 02 – 03 septembrie a.c., la balta din localitatea Ianculeşti.
La concurs au participat 19 echipe .
La finalul concursului, rezultatele obţinute de competitori s-au concretizat în următorul clasament:
Locul I – KOVACS ŞTEFAN – ISU CAREI
- SZABO ARNOLD – ISU CAREI
Locul II – NAGHIU CIPRIAN – ISU CAREI
- MATEŞ COSMIN – ISU CAREI
Locul III – SÂRB IOAN – ISU MARAMUREŞ
– MĂGUREANU RADU – ISU MARAMUREŞ
Cea mai mare captură (aproape şapte kg) a aparţinut domnului Şanţa Florin.
Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, la care a fost prezent atât primarul municipiului Carei, domnul Eugen Kovács, cât şi (î) inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş”, domnul Col. Nicolae Dima, care le-au înmânat diplomele şi premiile competitorilor.
Conducerea şi cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă“Someş” al Judeţului Satu Mare le mulţumesc tuturor concurenţilor pentru participare, adresându-le pe această cale felicitări tuturor participanţilor pentru prestaţia avută, nu în ultimul rând dorind să ne transmitem recunoştinţa şi mulţumirile, sponsorilor care au finanţat premiile şi recepţia acestei competiţii.

ULTIMELE ȘTIRI
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Sătmărenii fură orice, chiar și ce le trebuie, cum ar fi o trusă dintr-o ambulanță
Percheziții în Satu Mare într-un dosar de înșelăciune - camerele de supraveghere pentru șantiere nu ...
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Atentie! "Colecționar" de biciclete, pus pe treabă prin Păulești
Tânărul rănit în accidentul produs de un sătmărean la Firiza a decedat - șoferul, fiu de preot
O altfel de misiune pentru jandarmii sătmăreni - au lăsat uniforma și au luat șorțul de bucătar
Un nou proiect ambițios CaiacSmile - câte un taxi cu rampă pentru scaun rulant, în fiecare județ
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

