Câţi dintre oamenii mari de astăzi nu au fost speriaţi când au fost mici cu sintagma ” acolo e bau-bau”, părinţii folosindu-se de acest personaj imaginar pentru a-i ţine departe de anumite locuri sau lucruri. Acest mod de interacţiune dintre părinte şi copil nu a dispărut nici în ziua de astăzi, fiind mulţi părinţii care, în lipsa unor cunoştinţe despre modul de comunicare cu cel mic, folosesc acest personaj fictiv pentru a-l speria pe copil şi pentru a-l îndepărta de anumite lucruri.

Mai grav este atunci când ideea este repetată atât de des încât copilul se trezeşte din somn din cauza unor visuri urâte în care „Bau Bau” prinde viaţă conform imaginaţiei lui şi a poveştilor părinţilor. Acest lucru este modul de refulare al creierului faţă de lucrurile pe care cel mic nu le poate exprima.

„Lucrurile care nu se pot exprima, verbaliza datorită unor reguli, hotare, limitări sau neputinţe se arhivează în subconştientul celor mici.  Având în vedere că suntem fiinţe complexe, creierul nostru caută să ne echilibreze. Şi atunci toate fricile care le au şi care nu le pot exprima se transformă în coşmaruri, în „Bau Bau”. Toată nesiguranţa, agitaţia, tensiunile iar forma acestui personaj”, afirmă psihologul Călin Secan

Acesta mai completează cu faptul că un copil care se teme frecvent de acest personaj fictiv şi care îl invocă cu regularitate poate evidenţia şi faptul că în casa în care el creşte mediul este unul tensionat. Certurile dintre părinţi, care chiar dacă nu sunt îndreptate asupra copilului, sunt percepute de acesta ca şi tensiuni şi stres şi sunt transformate în acest „Bau Bau”.