Sătmărenii bagă bețe în roate proiectului Mega Mal. Ce vor să facă și cum pot încurca investitorul

Terenul pe care se dorește construcția Mega Mall a fost expropiat de către primărie în anul 1999, atunci când pentru terenul respective era în plan construirea unei săli de sport polivalente. Contractele făcute la acea vreme prevedeau faptul că dacă investiția nu se realizează într-o anumită perioadă, oamenii au dreptul să își răscumpere terenul la prețul pieței.
Este cazul de care primăria Satu Mare se lovește în aceste moment, când doi dintre foștii proprietari ai terenului au cerut în instanță reprimirea terenurilor de pe care au fost expropiați. Cererile lor se află pe masa instanței, iar evaluarea terenului și inclusive prețul pe care ei îl au de plătit este pe masa consilierilor locali, care vor vota în ședință extraordinară aprobarea raportului evaluării făcute terenurilor. Conform acesteia cele două terenurivalorează aproape jumătate de milion de euro.
Totuși, șanse ca Mega Mall să se construiască, există, dat fiind faptul că investitorul NEPI a achiziționat o suprafață de 4,5 hectare de teren în zonă pe care cel mai probabil va investi și nu o va păstra drept teren viran.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii au prins gustul exotic al fructelor cu arome speciale - cum a început întreaga afacere, d...
Proiect impresionant pentru sistemul de învățământ din Satu Mare, finalizat de Primăria Satu Mare
Deputatul Mircea Govor anunță o reușită legislativă pentru protejarea tradițiilor românești - scutir...
Hoții de biciclete din Păulești au fost prinși - au bătut zeci de km pentru niște mărunți
Peste 150 de locuri de muncă disponibile în județ - dacă e ceva ce ți se potrivește, aplica la AJOFM
Let’s Wedding – cel mai mare și longeviv târg de nunți revine la Satu Mare în perioada 30 ianuarie –...
Accident în localitatea Vama - o mașină a ajuns cu rotile in sus pe câmp
Când se deschid cele mai mari Târguri de Crăciun din Europa - vezi in articol
Încă puțină răbdare și avem locuri de parcare centrale - parcarea de pe Kogalniceanu a ajuns la nive...
Interviu cu Alice Ardelean, după a doua victorie în cușca UFC
Parcă a fost întrecere de bețivi la volan în trafic, în weekend
Camion întreg de încălțăminte uzată oprit de la intrarea în țară de polițiștii sătmăreni de frontier...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

