Senatorul Valer Marian, acuzat de presa națională că l-a salvat pe Gabriel Oprea de urmărirea penală

HomeActualitate

Senatorul Valer Marian, acuzat de presa națională că l-a salvat pe Gabriel Oprea de urmărirea penală

Conform unui articol apărut pe agenția de presă Mediafax, Valer Marian, senatorul independent sătmărean, este unul dintre senatorii care au votat împo

Sătmăreanul Viorel Amariei, zis Galbenul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare
Consilierii locali ai unui partid din Satu Mare, în grup, la DNA. Pentru ce au dat cu subsemnatul
El este polițistul din Satu Mare, arestat de DNA. Acum vrea în libertate
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Conform unui articol apărut pe agenția de presă Mediafax, Valer Marian, senatorul independent sătmărean, este unul dintre senatorii care au votat împotriva ridicării imunității lui Gabriel Oprea pentru a putea fi cercetat de DNA.

Gabriel Oprea s-a prezentat în fața Senatului luni pentru a-și ruga colegii să îl scape de urmărirea penală în cazul morții polițistului Gigină, cerându-le acesta să nu aprobe cererea DNA de a-i ridica imunitatea pentru a fi cercetat. Se pare că rugămințile lui au fost ascultate, dat fiind faptul că senatorii auvotat negativ, iar Gabriel Oprea rămâne sub protecția imunității parlamentare. Conform celor de la Mediafax, sătmăreanul Valer Marian ar fi fost identificat printre senatorii care s-au opus ridicării imunității, introducând bilele în urna de vot conform procedurii de vot negativ.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0