MegaMall, tot mai departe de adevăr? Un singur om blochează investiția

Construcția MegaMall pe malul stâng al Someșului între cele două poduri a fost până acum o adevărată telenovelă, cu contre, atribuiri de realizări, zvonuri și modificări. Din păcate se pare că proiectul are mai mari șanse să nu se realizeze decât să devină palpabil.
Consilierul Silviu Sumlas a făcut un anunț care poate dezamăgi pe foarte multă lume, dar care este un adevăr al zilelor noastre și o expunere clară a modului în care interesele private sunt mai importante decât cele ale comunității. Problema este una simplă de explicat. În suprafața de teren cumpărată de cei de la NEPI, există 20 de metrii pătrați neidentificați ca și poziționare, care au rămas ai primăriei. În mod normal, într-o astfel de situație primarul este împuternicit să reprepzinte primăria în fața unui notar public, alături de investitor, căruia îi cedează terenul în schimbul unei sume de bani stabilite de către un expert imobiliar.
Doar că de această dată la Satu Mare lucrurile au stat altfel și un mic grup de angajați de la primărie au fabricat o hotărâre de consiliu local prin care acel teren a fost scos la licitație directă cu strigare, proiect votat, în neștiință, de către vechiul consiliu local. Astfel, săptămâna trecută a avut loc această licitație publică la care au participat cei de la NEPI și o persoană fizică, deținătoare a unor afaceri în municipiul Satu Mare, unele care ar intra în conflict direct cu un viitor mall. Se pare că această persoană a avut o putere de cumpărare mai mare decât investitorul NEPI, oferind 1003 euro pe metrul pătrat de teren, un total de 20.000 de euro pentru un teren de 4×5 metrii.
Se pune întrebarea, ce om cu gândire și rațiune acceptă să dea o astfel de sumă de bani pentru un teren atât de mic, mai ales în Satu Mare, când nu cunoaște exact poziționarea terenului, fără a avea interese ascunse și personale în a stopa investiția NEPI. Din nefericire nu se mai poate face nimic pentru a opri acest proces, urmând ca pe baza legilor funciare să se stabilească unde va primi omul teren, în funcție de acest fapt cei de la NEPI urmând să decidă dacă mai construiesc sau nu la Satu Mare.

