Accident la Medieșul Aurit. Un șofer beat și-a făcut mașina praf

Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în data de 20.10.2016, în jurul orei 15.30, pentru soluționarea la un eveniment rutier pe DJ 195 în localitatea Medieșu Aurit, soldat cu un rănit și cu pagube materiale.
Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 45 ani, din localitatea Medieșu Aurit, conducând autoturismul într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care era parcat pe partea opusă a direcției sale de deplasare, în afara părții carosabile. Conducătorul auto a fost rănit ușor în urma impactului, însă la testarea alcoolscop, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Oșenii au organizat o nouă Sâmbra a Oilor în Franța, autentică și axată pe tradiții
Incendiu devastator în județul Satu Mare - au rămas fără acoperiș deasupra capului
Social democrații l-au comemorat astăzi pe Mihai Eminescu
Acum 3 săptămâni un cal a murit la concursul de tracțiune, dar azi s-a organizat din nou, la Medieș
Veste bună pentru sătmăreni - un restaurant iubit se redeschide și caută angajați
Gelateria "Ciao Italia" a fost luată cu asalt de la deschidere
Peste 1100 de persoane verificate în ultimele zile în cadrul unor acțiuni integrate ale oamenilor le...
Un șofer beat s-a răsturnat cu microbuzul pe drum, între Sătmărel și Balta Blondă
Accident mortal în Negrești -un motociclist și-a pierdut viața
Final de Bacalaureat și de emoții pentru absolvenții claselor a XII-a
Satu Mare va vibra din nou weekendul viitor, cu ocazia unui nou eveniment: SamFest Jazz&Wine
Trotineta electrică în flăcări pe drumul Satu Mare - Carei
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare