A fost dus la un orfelinat în primele săptămâni de viață, căci familia lui, care trăia în sărăcie lucie și fără un adăpost confortabil,  a ales să-l abandoneze. A fost părăsit fără resentimente, lipsit de orice formă de afecțiune din partea familie, singura familie pe care a cunoscut-o fiind cea din orfelinat. De când se știe, a fost un copil-problemă. Își amintește vag vizite la doctori și faptul că i se administrau medicamente. Era mereu nervos și agitat iar din cauza reacțiilor lui deseori era legat de mâini, imobilizat. Tratamentul primit nu a fost tocmai unul care să îl formeze ca un om sociabil și prietenos, ajungând să vadă în fiecare din cei din jur un potențial rău.

La vârsta de aproximativ 11 ani, David a fost luat acasă, în familia naturală. Doar că visele sale și idealurile despre ceea ce înseamnă o familie, nu s-au adeverit și la scurt timp a ajuns să afle că tratamentul primit în familie este mult mai rău decât cel dinorfelinat. A fost bătut atât de părinți cât și de frații lui, care nu fuseseră dați în plasament. Dacă la orfelinat fusese obligat să meargă la școală și terminase cele 4 clase primare, întors în sânul familiei i s-a interzis accesul la educație, ba mai mult, pe lângă că încasa bătăi până la sânge, era trimis la cerșit și la furat prin curțile sau pământurile sătenilor, în plină noapte.

„Când mă întrebau profesorii la școală ce vreau să mă fac când voi fi mare,mereu le spuneam că vreau să fiu mecanic de tren. Mi-au plăcut trenurile. De aia am și urcat pe tren și am fugit de acasă, cî îmi plăcea pe tren. Aia e viață bună, să te plimbi mereu cu trenul”, afirmă David.

Sătul de chinurile trăite, David a clacat și a fugit de acasă. Și fiindcă tratamentul pentru problemele lui mentale se terminase odată cu reîntoarcerea lui în familie, David ajungesese să nu mai discearnă realitatea din jurul lui. Pentru el tot ce se întâmpla era un instinct, un miraj, nefiind conștient de acțiunile sale.

“M-am urcat pe un tren și am plecat. Habar n-aveam unde merg dar fugeam de viața chinuită pe care o trăiam acasă. Mi-am dorit mereu părinți adevărați care să aibă grijă de mine și să mă educe astfel încât să ajung și eu un om ca voi, angajat undeva, îmbrăcat frumos, cu casa mea. Am umblat prin toată țara, când mă prindeau controlorii mă coborau la prima stație. Dormeam prin gări, prin parcuri și mâncam din gunoaie resturi. Muream de frig iarna. Am fost și prin Constanța. Eram un boschetar defect cu capul de care toată lumea își bătea joc”, povestește David.

Consideră că a suferit ca Iisus pe cruce însă nu se victimizează, dimpotrivă. Nu și-a pierdut credința în divinitate, cea pe care o descoperise în orfelinat. Crede că Dumnezeu e bun, că a văzut câte a îndurat de mic copil și că tot EL l-a ajutat să ajungă la Adăpostul de noapte din subordinea Primăriei iar apoi la Asociația Stea. De câțiva ani doarme la adăpostul de noapte și lucrează ocazional la vaci, oi, capre, pe la țară. Dar nu are un loc de muncă constant tocmai din cauza problemelor mentale de care suferă.

“Nu pot să mă controlez mereu, mă enervez foarte repede și vorbesc urât cu cei din jur. Apoi îmi pare rău dar nu prea mai am ce face. Poate sunt defect și din cauză că am tot primit lovituri în cap”, se scuză tânărul.

Atât la Adăpostul de noapte cât și la Asociația Stea, acolo unde merge peste zi la diverse activitățizilnice, a învățat ca trebuie să respecte niște reguli, că trebuie să-i respecte pe cei din jur. Cel mai important, David a învățat să aibădin nou încredere ăn oameni și să nu îi mai privească drept sursede rău și durere pentru ei, reușind să se integreze în comunitatea de la asociație. De mai bine de un an , David a fost inclus în proiectul de terapie prin horticultură, numit Grădina Stea. Îi place foarte mult ceea ce face: să are, să semene, să taie iarba, să ude plantele.

„Am evoluat foarte mult, lucrez cu plăcere, mi-au întins o mână de ajutor și mi-aș dori să vă ajut și eu mai departe”, spune David.

„E foarte harnic și simpatic. Se dedica mult la munca în cadrul proiectului. Cu toate că este harnic și de încredere din păcate problemele pe care le are, faptul că nu se poate controla în situațiile când este nervos nu îl vor putea ajuta să se angajeze undeva. Acesta este cel mai mare vis al lui, să fie angajat, să aibă un loc de muncă și să poată să se îmbrace frumos. Când a fost inclus în programul de terapie prin horticultură și  a fost responsabilizat, a fost foarte mândru și nu a dat niciodată înapoi.”, afirmă Diana Joldos, din cadrul Asociației Stea.

Și-a găsit un sens în viață, și-a găsit o pasiune și poate în sfârșit vedea roadele muncii lui. Legumele frumoase și gustoase din Gradina Stea și zâmbetele și felicitările clienților atunci când David livrează coșuri la domiciliu. Acesta face parte din proiectul câștigat de Asociația Stea, proiect sponsorizat de Fundația PACT  cu susținerea financiară a celor de la OMV Petrom, în cadrul programului de finanțare „Idei în țara lui Andrei”. În acest proiect primăria este partener și cofinanțator, oferind celor de la Asociația Stea terenu în mod gratuit pe o un termen de 10 ani.