O minoră a încercat să fugă din țară folosind acte false. Acum e în vizorul poliției

O tânără din Bihor a încercat să iasă din țară cu o carte de identitate ce aparține altei persoane, deoarece era minoră şi nu avea acordul părinţilor.
Duminică, 23 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a prezentat pentru a ieși din țară o tânără, care la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate românească.
La controlul documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că între persoana care s-a prezentat pentru a ieși din țară și cea din fotografia aplicată pe documentul de călătorie există diferențe majore. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana prezentă în punct este, K. B., în vârstă de 17 ani, din județul Bihor, care a declarat că a apelat la această metodă deoarece dorea să ajungă în Ungaria.
În cauză se efectuează cercetări pentru fals privind identitatea și tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Sursa: ITPF

ULTIMELE ȘTIRI
Un jandarm aflat în timpul liber, salvator pentru o persoană căzută pe stradă
Amenzi de zeci de mii de lei date de polițiștii de frontieră în urma unei acțiuni pe drumurile spre ...
"Bătrânii noștri nu au băut apă, numai vin" - Laszlo Hetei despre rolul cramelor din Beltiug
Din casa de copii, în lumea afacerilor -Anton Varga și Eliezer Cleaning, o poveste de viață și de mă...
Conceptul unic de cartier - fără garduri între vecini - a început construcția de case in Satu Mare
Eleganță, rafinament și prețuri imbatabile, la evenimentul „Say Yes To The Dress” organizat de desig...
Polițiștii au reținut un sătmărean "pasionat" să intre în curțile oamenilor
Un tânăr șofer, mort de beat, a luat în plin în stâlp la Carei
O șoferiță din Satu Mare a lovit un minor beat, care a trecut drumul pe unde l-a tăiat capul
Anunț de mediu - Rațiu Cosmin Constantin și Rațiu Cosmina Oana "PUZ - Zona mixta de locuit și servic...
Mircea Govor despre drumul expres Satu Mare - Iar "Un angajament respectat pentru dezvoltarea infras...
Restaurant Tei împlinește 32 de activitate neîntreruptă
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare