Peste 350 de copii au fost diagnosticați cu tulburări de învățare. Numărul crește de la an la an

În urmă cu trei ani de zile, Centrul Fericitul Scheffler Janos împreună cu primăria Satu Mare au pornit un program de screening, prevenție și tratarea deficiențelor de dezvoltare la copiii preșcolari, un program gândit pe o perioadă de trei ani. Acum, la finalul lui, cei implicați în program trag linie și analizează rezultatele programului.
Prima parte a programului a reprezentat-o implicarea cadrelor didactice în acest program, conștientizarea lor asupra necesității unei evaluări primare a elevilor pentru a se cunoaște situația lui și dacă acesta are deficiențe de atenție, învățare sau concentrare.
„Odată cu formarea cadrelor didactice, sensizibilizarea părinților am reușit ca oarecum să intre în consțiința cadrelor didactice și a populației că este mai benefic să previi o anumită deficiență de dezvoltare decât să tratezi consecințele lui ulterioare. Față de anul trecut a fost un număr semnificativ de copiii care au ajuns să fie evaluați să șă primească terapie”, a afirmat doctorul Talian Cristian, medicul psihiatru de copii dinc adrul Centrului Fericitul Scheffler Janos.
Față de anul trecut, numărul copiilor propuși pentru a doua evaluare a crescut de la 191 la 359. Tot la capitolul cifre, anul trecut 50% din cazurile trimise la a doua evaluare s-au finalizat cu identificarea unei deficiențe reale pe când anul acesta peste 70% din copiii evaluați a doua oară au fost depistați cu reale deficiențe.
Anu trecut, 48 de copiii au fost duși de către părinți la centru pentru a fi incluși într-un program de terapie, iar anul acesta numărul lor a crescut până la 73.
Anul trecut specialiștii centrului au fost prezenți la peste 20 de grăinițe și 9 școli la ședințele cu părinții, primul rezultat al acestora fiind faptul că cei mici primesc în primul rând mai multă atenție din partea părinților, care nu mai trec cu vederea toate gesturile sau mofturile lor.

ULTIMELE ȘTIRI
Programul de Paște al marilor supermarketuri din oraș
Plutonierul Daniel Tătăran a gătit 80 de porții de mâncare pentru sătmărenii care nu își permit o ma...
Vânzări într-o zi cât în restul săptămânii - mieii au fost la mare căutare în piață la Negrești
Sătmăreanul Dragoș Andrei David a ajuns în Statele Unite la Campionatul Mondial de Robotică
Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie obținut de un elev de la CN Mihai Eminescu
Marius Munteanu a câștigat la Deva cu un KO de toată frumusețea
Accident între un autoturism și o motocicleta, joi seara, în Satu Mare
Femeie accidentată în timp ce traversa trecerea de pietoni pe bicicletă
Bărbat găsit mort aproape de granita cu Ucraina, în Oaș, de către polițiștii de frontieră
Incendiu la anexa bisericii din Mărtinești - focul ar fi fost pus intenționat
OPINIE! Până și primarii alianței PSD-PNL-UDMR trebuie convinși să îl voteze pe Crin Antonescu
Și dragostea de mamă are o limită - o femeie din județul Satu Mare și-a raportat fiul la poliției pe...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare