25 de tone de mere la dispoziția sătmărenilor. Trebuie doar să vă prezentați la Crucea Roșie

Crucea Roșie Satu Mare dovedește încă o dată solidaritate față de sătmărenii aflați la nevoie și a acceptat din partea unor donatori nu mai puțin de 25 de tone de mere, pe care le vor distribui persoanelor defavorizate din Satu Mare. Merele provin de la Șomcuta Mare și de la Zalău.
Peste 8 tone de mere au fost deja distribuite asistaților social și persoanelor dezavantajate de pe Ostrovului, precum și voluntarilor de la Crucea Roșie. Sunt așteptați să se prezinte la sediul Crucii Roșii în special pensionarii cu pensii sub 450 de lei. Aceștia trebuie să aibp cuponul de pensie asupra lor pentru a primi merele.
„Am dat la Asociația Sea, la adăpostul de noapte o dus acuma, am dat la grădinița socială, dau la toți beneficiarii de ajutor social, sunt 100 de persoane. Dar din dar se face rai”, a afirmat Rodica Borlan, directorea Crucii Roșii filiala Satu Mare.
Fiecare beneficiar va primi 20 de kg de mere. Merele sunt de diverse soiuri, pretându-se atît pentru compot, gem sau prăjitură.


