Hoți de motorină prinși de jandarmi în timp ce acționau. Cât au reușit să scoată din rezervor

Jandarmii sătmăreni continuă misiunile de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi contravenţional.
În acest context, miercuri, 16 noiembrie, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pentru prinderea şi identificare unor persoane care sustrăgeau monorină dintr-o autospecială aparţinând unei societăţi comerciale ce funcţionează pe raza municipiului Satu Mare. Acţionând de îndată, jandarmii au găsit bărbaţii, în timp ce sustrăgeau 50 litri de motorină din rezervorul autospecialei, iar apoi, i-au oprit din activitatea infracţională, i-au identificat şi au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate.
Motorina sustrasă a fost restituită unui reprezentant al societăţii comerciale, iar prejudiciul a fost recuperat integral.
Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, jandarmii au întocmit un proces verbal de constatare a infracţiunii. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.
Sursa: IJJ Satu Mare
ULTIMELE ȘTIRI
13 cadre noi la ISU Satu Mare, încadrate din sursă externă
Sătmărean acuzat de agresiuni sexuale, adus acasă din Italia pentru a fi închis
Peste 30 de militari sătmăreni au "ocupat" Centrul de Transfuzii, cu gânduri de bine
Au început înscrierile pentru expozanții la Agro Expo 2025
Sătmărean aflat la limita comei alcoolice, prins în trafic pe străzile din municipiu
Biciclist accidentat pe centura de ocolire a municipiului Satu Mare
Zeci de percheziții în Satu Mare, în această dimineață, în dosare de evaziune fiscală la firme ce co...
Anunț ADP - sătmărenii care au deja un loc de parcare, dar au mai multe mașini și mai doresc unul, p...
Klaus Iohannis a plecat oficial de la Cotroceni - Ilie Bolojan a preluat interimatul
O fermă de vaci Angus de carne, cu abator propriu, se deschide anul acesta în județul Satu Mare
Două petreceri dedicate femeii, la Restaurant Miorița, în 7 și 8 Martie
Primăria Satu Mare a obținut de la București banii pentru plata rămasă pentru lucrările de la al tre...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare