Locuitor din Carei: „Mai mult de jumătate din populația Careiului făceau ouă Kinder”

În urma reportajului din cotidianul The Sun și a reportajelor iarelor românești care au urmat acestuia, mai multe probleme de legalitate ies la iveală. După ce prefectul Radu Bud a declarat că se verifica modul în care femeii i s-a acordat pensia de boală, cei de la televiziunea ProTv citează un locuitor al Careiului:
„Mai mult de jumătate din populația Careiului făceau ouă Kinder”.
Acesta mai afirmă că nu exista nici un contract de muncă pentru activitatea prestată de oameni, fiecare fiind liber să meargă la poarta fabricii, să își ia material primă, iar la predarea ouălor Kinder își primeau sacii.
„Erau si oameni cu grade inalte din politie, sotiile lor duceau kindere… Eu stiu ca de 6-7 ani oamenii faceau kindere. Am vazut jucarii kindere cu saci la o doamna in masina si am intrebat de unde provin, ca am vazut peste tot, chiar si oameni pe bicicleta sau cu caruciorul, la fabrica sa le predea. Deci faceau la domiciuliu„, a mai declarat aceeași sursă pentru stirile ProTv, sursă păstrată sub anonimat.
Oamenii alegeau să facă această muncă, chiar și fără forme legale,pentru a-și rotunji veniturile.
ULTIMELE ȘTIRI
Primul mesaj al președintelui Ilie Bolojan "Avem o țară sigură, stabilă și puternic ancorată pe drum...
Încă trei decese cauzate de gripă în judetul Satu Mare
Controale ale pompierilor la Spitalul Județeran, după ce s-a descoperit că pacienții fumează în toal...
Patru proprietari de carmangerii, duși la audieri după perchezițiile de ieri.
Consilierii locali liberali organizează audiențe cu sătmărenii în fiecare vineri
Vrei un weekend romantic in doi? Trimite copilul în tabăra de zi la schi cu Caiac Smile
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” pregătesc și anul acesta un ca...
Barajul de la Călinești intră în reabilitare anul acesta
Coloană kilometrică dinspre Negrești Oaș spre Orașul Nou
13 cadre noi la ISU Satu Mare, încadrate din sursă externă
Sătmărean acuzat de agresiuni sexuale, adus acasă din Italia pentru a fi închis
Peste 30 de militari sătmăreni au "ocupat" Centrul de Transfuzii, cu gânduri de bine
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare