„O Cană de Fericire” pentru dotarea secției Anestezie și Terapie Intensivă

Proiectul Clubului Rotaract Satu Mare, „O cană de Fericire” a ajuns în acest an la cea de-a treia ediție și va debuta în data de 5 Decembrie. Tinerii asociației și-au propus ca și la această ediție, ca prin activitatea pe care o vor desfășura la căsuța lor, din fața Hotelului Dana, să însuflețească orașul.

„O Cană de Fericire” este un proiect care își dorește să mobilizeze comunitatea sătmăreană să facă un bine, oferind și un moment de relaxare, într-un cadru specific sărbătorilor de iarnă. Cei care vor vizita căsuța Clubului Rotaract vor avea ocazia să servească vin fiert, ceai, ciocolată caldă și turtă dulce, în schimbul unei donații. De asemenea aceștia pot să își completeze colecția de căni cu noi modele deosebite. Clubul Rotaract promite și multe surprize pentru vizitatori, atât de ordin muzical, cât și surprize dulci.

În seara de 5 Decembrie, la deschidere, Moș Nicolae le va face o vizită tuturor copiilor prezenți, care îi pot lăsa și o scrisoare acestuia, care să ajungă la Moș Crăciun. Pe tot parcursul evenimentului, respectiv până în 21 Decembrie, serile de la căsuța Rotaract vor fi pline de energie pozitivă și bucurie.
Proiectul „O Cană de Fericire” este unul caritabil, iar anul acesta fondurile strânse vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență, mai exact la secția de Anestezie și Terapie Intensivă, acolo unde vor fi achiziționate mai multe dotări necesare pentru confortul pacienților și tratarea corespunzătoare a acestora.

ULTIMELE ȘTIRI
FOTO. INTOOIT revine la Luna Șes cu o nouă petrecere aprés ski și DJ live pe pârtie
Incendiu la un depozit la Rachel - intervin mai multe echipaje de pompieri
Familia unui tânăr decedat în Belgia are nevoie de ajutor pentru repatrierea acestuia
Duba cu mâncare pentru câini a Asociației FreeLife a rămas blocată în zăpadă
Atenție, protejați-vă contoarele pe apă pe timp de ger - dacă se sparg, voi plătiți pierderile
Probleme la trei școli din județ - în două nu funcționează sistemul de încălzire, una are microbuzul...
Cabina unui TIR a luat foc, în timpul staționării, în Satu Mare
Sătmărean alergat prin zăpadă, după ce a sunat la 112 fără motiv - când a văzut poliția tot el s-a e...
De beat ce a fost nu a putut ține mașina pe drum și a ajuns cu ea în șanț
Minoră lovită de un taximetrist din Carei- fata circula pe drum
Jafuri puse la punct ca în filme la mai multe firme din Satu Mare - oprea camerele și fura cutia de ...
Nu doar impozitul a crescut ci și cotizația pescarilor pe Someș - de la prea multă populare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

