Sfatul unui barman sătmărean – încercaţi vin fiert cu fresh de lămâie, sirop de ghimbir și anason

Adrian Lăcătușu este unul dintre barmanii din România care pe lîngă talent, au și curaj să reinterpreteze rețetele vechi și să le dea o notă personală, fie că este vorba de o limonadă, un cocktail sau vin fiert.
Pentru că se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, în care vinul fiert este atracția în materie de băuturi, Adrian recomandă o rețetă puțin modificată a vinului fiert. Aceasta este potrivită pentru cei care consideră vinul fiert după rețeta clasică prea puternic și prea alcoolic.
„O rețetă de vin fiert gustos și aromat, ar fi următoarea: un litru de vin roșu, fellii sau sirop sau topping sau lichior de ghimbir- nu mult ca să nu fie gust principal, scorțișoară pudră, 4-5 cuișoare, puțin suc de portocale, sirop de zahar, fresh de lămâie, foi de dafin, 3-4 bucăți de anason stelat, câteva boabe de coriandru și putin zahar vanilat”, afirmă Adrian.
Rețeta are nevoie de mai multe încercări pentru a găsi echilibrul de gusturi pe placul fiecăruia, dar această dă garanția unei experiențe deosebite atunci când vinul este consumat, fiind un gust deosebit și diferit de cele pe care le-ați cunoscut până acum la vinul fiert.
Rețetele de vin fiert cu condimente speciale pentru așa ceva nu sunt interzise, acestea fiind recomandate celor care nu doresc să riște în încercarea de a avea un vin fiert cu gust deosebit, celor care vreau să meargă la sigur. O atenție deosebită trebuie să existe și pentru vin, de calitatea acestuia depinzând calitatea produsului final, multe din vinurile din comerț nefiind potrivite pentru a fi fierte.

ULTIMELE ȘTIRI
Accident pe Calea Odoreului - circulația e dirijată de poliție
Felicitări Mani Gyenes - sătmăreanul a încheiat un nou Dakar
Doliu la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare
Un nou mic cartier, cu case de lux, se finalizează anul acesta - se predau inclusiv cu gazonul și si...
Polițiștii din Tășnad, "îmbătați" de vaporii de acolo emanați de un șofer oprit în trafic
Încă un sătmărean amendat cu suma mai mare decât profitul - a vândut animale fără acte
Două victime în urma unui incediu petrecut în Bercu, noaptea trecută
Mani mai are doar două etape până la finalul Dakar-ului și e aproape de podium
Două protocoale perfuzabile revoluționare pentru imunitate, aduse în premieră la Satu Mare de cabine...
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

