Fotbaliștii de la Olimpia vor face sărbătorile cu bani în cont

Situația clubului de fotbal Olimpia a fost din nou adusă în discuție la ședința ordinară de Consiliu Județean, de această dată la punctul diverse. Clubul se află într-o situație financiară grea,existând restanțe de mai multe luni la salariile jucătorilor, plata acestora fiind inverproporțională cu parcursul bun pe care echipa l-a avut, fiind neînvinsă de 11 etape.
Clubul are nevoie de o rectificare bugetară care se poate face doar prin modificarea statului, lucru care se pare că se va întâmpla în luna Decembrie. Conducerea Consiliului Județean așteaptă rectificarea bugetară a Guvernului, ca mai apoi din fondurile primite să aloce o parte din bani către clubul de fotbal.
„Ați văzut că până acum nu am umblat la bugetul mare, am făcut doar realocări din fondurile pe car ele aveam. Așteptăm rectificarea bugetară mare și apoi vom face și modifacare de statut. Am vorbit cu băieții și le-am promis căde sărbători vor avea banii, cel puțin o parte dintre restanțe”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba.
ULTIMELE ȘTIRI
13 cadre noi la ISU Satu Mare, încadrate din sursă externă
Sătmărean acuzat de agresiuni sexuale, adus acasă din Italia pentru a fi închis
Peste 30 de militari sătmăreni au "ocupat" Centrul de Transfuzii, cu gânduri de bine
Au început înscrierile pentru expozanții la Agro Expo 2025
Sătmărean aflat la limita comei alcoolice, prins în trafic pe străzile din municipiu
Biciclist accidentat pe centura de ocolire a municipiului Satu Mare
Zeci de percheziții în Satu Mare, în această dimineață, în dosare de evaziune fiscală la firme ce co...
Anunț ADP - sătmărenii care au deja un loc de parcare, dar au mai multe mașini și mai doresc unul, p...
Klaus Iohannis a plecat oficial de la Cotroceni - Ilie Bolojan a preluat interimatul
O fermă de vaci Angus de carne, cu abator propriu, se deschide anul acesta în județul Satu Mare
Două petreceri dedicate femeii, la Restaurant Miorița, în 7 și 8 Martie
Primăria Satu Mare a obținut de la București banii pentru plata rămasă pentru lucrările de la al tre...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare