Manifestări concentrate de 1 Decembrie la Satu Mare și fără înghesuială la fasole cu cârnați

Ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită la Satu Mare mult mai concis și concentrat decât în anii anteriori. Numărul de statui la care s-au depus coroane și numărul de coroane a fost unul restrâns.
Manifestările au început la ora 11:20 la statuia lui I.C Brătianu, acolo unde s-a rostit o scurtă alocuțiune și s-au depus coroane de flori din partea autorităților. Nota discordantă la acest moment au făcut-o cercetașii, care au ajuns la statuie după oficialități și partide, intonând cântece patriotice pe tot parcursul șederii lor la monument. De asemenea aceștia au purtat pe brațe și au fluturat un drapel lung de aproximativ 10 metri, de care au avut grija pe toată perioada manifestărilor.
Grupul, în frunte cu cercetașii care nu s-au oprit din cântat s-au deplasat la statuia lui Iuliu Maniu, unde după o scurtă prezentare a importanței lui Iuliu Maniu în istoria României, s-a trecut la depuneri de coroane. Grupul a trecut apoi în parcul central, acolo unde este punctul de maxim interes al manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie, respectiv la statuia lui Vasile Lucaciu. După primirea prefectului Radu Bud de către garda de onoare, a urmat serviciul religios, realizat de 12 preoți.
Mai apoi prefectul Radu Bud a dat citire mesajului premierului Dacian Cioloș, iar comandantul Camelia Lucuț de la Inspectoratul Județean de Jandarmi a susținut o alocuțiune cu privire la ziua de 1 Decembrie și importanța ei. La sfârșitul acesteia s-a trecut la depunerea de coroane de flori din partea instituțiilor publice, a partidelor și a organizațiilor. Pe toată durata manifestărilor a nins, zăpada căzând mai puternic în cea de-a doua parte, la depunerile de coroane și la parada militară.
Momentul cel mai așteptat de către toată lumea a fost cel al paradei militare. În cadrul acesteia au fost angrenate forțe ale MapN, mai exact Batalionul 53 Genius Somes – Tisa, forțe ale MAI, precum și Poliția Locală. Fiecare dintre instituții și-a prezentat tehnica de luptă și de intervenție, începând de la tehnica militară până la mașină, bărci și mascați, care au făcut deliciul copiilor.
La sfârșitul paradei care a durat aproximativ 10 minute, toți cei prezenți, peste 1500 de oameni la număru, au fost invitați la o porție de fasole cu cârnați și la un pahar de vin fiert, servite în fața Hotelului Dacia. De remarcat că nu a fost debandadă la acest moment și lumea nu s-a călcat în picioare pentru o obține o porție de mâncare.
Două concerte au fost pregătite pentru sătmăreni cu această ocazie, unul fiind cadou din partea primăriei, de la ora 13:45, iar cel de-al doilea fiind concertul simfonic dedicat Zilei Naționale a României organizat de filarmonica Dinu Lipatti.
Vă recomandăm și:
Galerie Foto de 1 Decembrie – Cercetașii au fluturat cel mai mare steag
ULTIMELE ȘTIRI
Jandarm aflat în timpul liber, salvator într-un caz de tâlhărie din Carei
Sătmărean drogat și cu buzunarele pline de droguri s-a dat de gol in fața jandarmilor
Echipa mobilă a căutat oamenii străzii pentru a-i scăpa de ger
Accident între Satu Mare și Carei - două autoturisme s-au ciocnit frontal
Accident pe ruta Satu Mare - Carei - circulația îngreunată
Militarii sătmăreni se antrenează alaturi de militarii NATO francezi
Sătmăreanul arestați pentru trafic de droguri și posesie de arme
Elev agresat sexual de colegi, într-o școală din Satu Mare
Comuna "terorizată" de avariile la rețeaua de curent "În fiecare lună"
Panică la Kaufland - au intervenit pompierii
Mașina unor sătmăreni a luat foc în județul vecin
Panică într-un supermarket din Satu Mare - clienții au fost evacuați
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare