Capitolul la care sătmărenii îi concurează pe cei din Cluj. Crezi că e normal?

Satu Mare a fost mereu privit ca un oraș mic tot timpul și dat fiind faptul că aproape că nu mai este sătmărean care să nu fi trecut prin Cluj în ultimii ani, cu toții comparau municipiul nostru cu Clujul. Bineînțeles, de fiecare dată dezavantajul, poate cu excepția traficului, era în favoarea clujenilor.
Totuși, există câteva paliere la care sătmărenii sunt egalii clujenilor, deși acest lucru nu este tocmai cel mai pozitiv, dar este un semn că totuși și Satu Mare are o anumită putere economică, doar că lumea este mai sceptică și reținută să ruleze banii. Prețul spațiilor imobiliare este cel mai bun exemplu în acest sens.
„La spații am avut peste 20 vândute anul trecut. Se caută spații comerciale cu vad, și astea își mențin prețul, nu se schimbă nimic. În Satu Mare cele mai bune spații se vând între 2500 și 3000 de euro metru pătrat, astea cu vad comercial. Chit că nu se regăsește prețul, poate nu încasezi în 20 de ani ca să scoți prețul ăla. Dar, o dată la 6-7 se schimbă proprietarii. Sunt care au nevoie de ele și stau la rând pentru aceste spații. Dacă mergem în cartiere, acolo sunt mai ieftine și sub 1000 de euro metru pătrat, dar nu sunt așa de rentabile. Chiar zice lumea că aici suntem la nivel de Cluj cu prețurile la spațiile comerciale. Asta pentru că în centru facem tot.”, afirmă Radu Hotca, managerul Agentiei Comcas Imobiliare.
Acesta mai precizează că după construcția celui de-al treilea pod există toate premisele ca orașul să se extindă, ca centrul orașului să mai piardă din acest interes major pe care sătmărenii îl manifestă acum față de el. Se previzionează crearea unei noi zone comerciale pe partea stângă a Someșului, mai ales după construirea mall-ului celor de la NEPI.
Pe lângă aspectul spațiilor comerciale și prețul chiriilor ne face concurențiali cu clujenii, deși acest lucru nu este neapărat unul pozitiv, la fel cum nu este nici prețul spațiilor comerciale.
„Chiriile, paradoxal, sunt destul de mari în Satu Mare și nu văd motivul. Nu suntem centrul universitar dar ele se mențin la o cotă destul de ridicată. Dacă un apartament imobiliar și pus la punct și în cartiere în găsim la 180 – 200 de euro, pe centru 250 – 300 euro, până chiar la 500 de euro. Chiriile alea care sunt sub orice critică de pe Ostrovului la 100 de euro sau apartamentele cu două camere din Soli sau din Micro 14 la 100 de euro. Dar se pare că sunt bani să și plătească. ”, afirmă Radu Hotca.

ULTIMELE ȘTIRI
Incendiu la un depozit de la Rachel - pompierii au reușit să salveze depozitele invecinate
Portmoneu cu o suma importantă de bani restituit de polițiștii locali sătmăreni
FOTO. INTOOIT revine la Luna Șes cu o nouă petrecere aprés ski și DJ live pe pârtie
Incendiu la un depozit la Rachel - intervin mai multe echipaje de pompieri
Familia unui tânăr decedat în Belgia are nevoie de ajutor pentru repatrierea acestuia
Duba cu mâncare pentru câini a Asociației FreeLife a rămas blocată în zăpadă
Atenție, protejați-vă contoarele pe apă pe timp de ger - dacă se sparg, voi plătiți pierderile
Probleme la trei școli din județ - în două nu funcționează sistemul de încălzire, una are microbuzul...
Cabina unui TIR a luat foc, în timpul staționării, în Satu Mare
Sătmărean alergat prin zăpadă, după ce a sunat la 112 fără motiv - când a văzut poliția tot el s-a e...
De beat ce a fost nu a putut ține mașina pe drum și a ajuns cu ea în șanț
Minoră lovită de un taximetrist din Carei- fata circula pe drum
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

