Mani Gyenes a fost primit acasă ca un campion. Ce detalii necunoscute a dezvăluit

Mani Gyenes, unul dintre cei doi români prezenți la Dakar 2017, s-a întors acasă, mai exact la Satu Mare. Conform tradiției, acesta și-a vizitat colegii de muncă și sponsorii de la Autonet odată cu întoarcerea în orașul natal.
Deși deja este ceva obișnuit după atâția ani, la intrarea în sediul firmei Mani a avut totuși emoții când zeci de oameni l-au aplaudat la scenă deschisă. Acesta le-a împărtășit tuturor câteva din experiențele celor două săptămâni de Dakar în care a stat în șa mii de kilometri.
„Nu a fost tocmai așa cum mi-am propus, anul acesta am venit doar cu o medalie de finisher. Dacă mă înscriam și anul acesta în clasa maraton câștigam acea clasă, dar am decis să merg la clasa superioară să pot să îmbunătățesc motocicleta și să fac un rezultat mai bun în clasamentul general, ceea ce probabil aș fi reușit dacă nu aș fi făcut acea greșeală în ziua când am trecut din Argentina în Bolivia, dar și așa sunt mulțumit de rezultat. A doua săptămână a fost un concurs de recuperare pentru mine în clasament. După ce am primit acea penalizare de o oră am căzut pe locul 29 și nu am crezut că o să mai urc în top 20. Au fost și momente când am riscat mult, dar am tras tare și am reușit să urc până pe 17. Și prima săptămână a fost bine, dar a fost una mai grea, din cauza vremii. S-au scos și două probe speciale, ceea ce ne-au făcut să mergem foarte mult pe asfalt, au fost zile când am făcut și 1100 de km, zile în care la 4 m-am trezit, la 6 am luat startul și seara la 11 am ajuns în celălalt bizoar.”, le-a povestit Mani Gyenes colegilor de la Autonet.
Mani le-a mărturisit acestora greutățile întâmpinate pe traseu, în special noroiul și schimbările de temperatură, de la gradele cu minus la +43 de grade, schimbare pe care a resimțit-o în doar câteva ore.
Pe riderul sătmărean l-a dezamăgit mult acea penalizare primită, care l-a demoralizat pe alocuri, dar care nu l-a învins. E a fost afectat din cauza declasării, dar a găsit puterea să meargă mai departe. După ce și-a servit colegii cu clasicul tort comandat special pentru întoarcerea sa acasă, Mani a mai dezvăluit presei și alte aspecte din cursă, precum căzăturile.
”Nu am căzut doar o dată. În prima săptămână nu am căzut deloc. În ziua 10, în 30 km am luat două trânte. Cred că nu eram concentrat acolo. La 12 noaptea m-au trezit cei de la Honda pentru a semna contestația și pe urmă nu am mai putut dormi, tot la asta mă gândeam și la 3:50 îmi suna telefonul să mă trezesc să mă pregătesc de probă. Am căzut prima dată pe un drum cu piatră, m-am lovit și eu la mână și am zgâriat și motocicleta, s-au stickere, s-au dus sponsorii de pe ea. A doua oară m-am uitat în spate să văd dacă vine cineva și am luat un dâmb cu iarbă. Am căzut în cap și mi-am lovit și casca”, afirmă Mani, care a continuat „Atunci am zis stop, că nu e ok, că trebuie să mă concentrez mai mult”.
Acesta îi este profund recunoscător celuilalt român, Butuza, care și-a împărțit confortul automobilului destinat dormitului cu Mani, bucurându-se astfel de condiții semnificativ mai bune decât cele pe care le-ar fi avut în cort. Motociclistul afirmă că pentru el a fost cu siguranță cel mai greu Dakar din cele la care a participat până acum, remarcând în special organizarea deficitară față de anii trecuți.
Pentru 2018 Emanuel Gyenes își face planuri de a participa la Dakar, dar va ști acest lucru cu siguranță doar după o discuție cu sponsorii lui.
ULTIMELE ȘTIRI
Primul mesaj al președintelui Ilie Bolojan "Avem o țară sigură, stabilă și puternic ancorată pe drum...
Încă trei decese cauzate de gripă în judetul Satu Mare
Controale ale pompierilor la Spitalul Județeran, după ce s-a descoperit că pacienții fumează în toal...
Patru proprietari de carmangerii, duși la audieri după perchezițiile de ieri.
Consilierii locali liberali organizează audiențe cu sătmărenii în fiecare vineri
Vrei un weekend romantic in doi? Trimite copilul în tabăra de zi la schi cu Caiac Smile
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” pregătesc și anul acesta un ca...
Barajul de la Călinești intră în reabilitare anul acesta
Coloană kilometrică dinspre Negrești Oaș spre Orașul Nou
13 cadre noi la ISU Satu Mare, încadrate din sursă externă
Sătmărean acuzat de agresiuni sexuale, adus acasă din Italia pentru a fi închis
Peste 30 de militari sătmăreni au "ocupat" Centrul de Transfuzii, cu gânduri de bine
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare