Municipiul Carei a primit suficienți bani pentru a finaliza centura de ocolire. Primarul rămâne însă sceptic

Primăria Carei a fost informată că în bugetul de stat, aprobat săptămâna trecută, s-au alocat 24 milioane lei pentru varianta de ocolire a municipiului Carei. La o primă evaluare, aceşti bani ar ajunge pentru finalizarea investiţiei.
Cu toate acestea, primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, spune că nu se poate declara optimist în privinţa finalizării lucrărilor în acest an.
„Finalizarea lucrărilor ar trebui să fie realizată de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), companie înfiinţată recent, care ar trebui să preia lucrările de la executantul de până acum, firma Magenta SA, şi să le continue.
Dar sunt o serie de probleme. De exemplu, nu este finalizat proiectul celor trei linii de medie tensiune şi a celei de înaltă tensiune care traversează centura. Întrucât nu există proiect tehnic, trebuie organizată licitaţie pentru realizarea lui. Asta înseamnă timp şi, din păcate, nu pot nici măcar să aproximez când vor fi executate aceste patru traversări ale liniilor electrice. De asemenea, trebuie emisă o Hotărâre de Guvern pentru exprorierea unei suprafeţe totale de 0,5 hectare de teren în zona celor patru sensuri giratorii. Mai trebuie finalizat pasajul peste calea ferată şi turnarea a 76.000 de tone de asfalt. Turnarea asfaltului s-ar putea face, teroretic, în decurs de o săptămână, dar îmi vine greu să cred că acest lucru va fi pus în practică”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
„După părerea mea, toate lucrările rămase la varianta de ocolire s-a putea realiza în decurs de trei luni şi jumătate, dar cunoscând cum merg lucrurile la noi, în pofida asigurărilor optimiste de la CNAIR, nu cred că vor fi finalizate în acest an”, este concluzia primarului Eugen Kovacs, postată pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.
ULTIMELE ȘTIRI
Peste 350 de locuri disponibile în județ - în funcție de studii și experiență, de toate, pentru toți
Sătmăreancă acroșată de o mașină în timp ce trecea strada ilegal
Batrână din județul Satu Mare (84 de ani) prădată de doi hoți - i-au furat ultimele economii
ANUNȚ DE MEDIU - ELABORARE SI APROBARE PUZ- ZONA MIXTA DE LOCUIT SI SERVICII - RATIU COSMIN CONSTAN...
Sătmăreanca Cristina Bala, nominalizată la Gala Excelenței in Asistenta Socială - are nevoie de votu...
Ajută-l pe Ronaldo să ajungă Campion Mondial la șah - are nevoie de sponsorizări pentru o competiție...
Tehnică militară pe străzile din Satu Mare - exerciții comun româno-francez la Satu Mare
Luptă cu flăcările, în miez de noapte, în județul Satu Mare
S-a dat startul proiectului CONCORD - Promovarea colaborării transfrontaliere pentru o mai bună func...
O puștoaică și un alt tânăr au bătut un sătmărean pentru a-i fura telefonul în valoare de 100 lei
Accident de muncă într-o măcelărie din Satu Mare
Sătmărean dispărut de acasă. L-a văzut cineva?
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare