Primarul Kereskenyi Gabor bate birourile de la București pentru pod și Hotelul Sport

Edilul sătmărean Kereskenyi Gabor s-a întors recent de la București, un fel de pământ al făgăduinței al administrației publice,unde primarii se duc mai umili decât credincioșii la zidul plângerii pentru a-și spune dorințele cu privire la ce ar putea face conducerea centrală pentru amărâții din teritoriu.
Primarul Kereskenyi Gabor s-a dus cu temele de casă făcute la București și a avut întâlniri bine țintite pentru nevoile sătmărenilor. Una dintre acestea a fost la Ministerul Dezvoltării Regionale, acolo unde primarul a prezentat situația celui de-al treilea pod, del depe srada Stradului și necesitate introducerii lui pe PNDL. Odată ieșit din întâlnire el a venit acasă cu alte teme pentru funcționarii sătmăreni, aceea de a întocmi documentația și nota de fundamentare, astfel încât proiectul să fie introdus pe PNDL.
Tot la București Kereskenyi s-a întîlnit și cu ministrul Leș, cu care a negociat numărul de locuințe ANL pe care ar urma să le primeasc MAPN în urma cedării terenului pe care acestea vor fi construite, primarul considerând că cererile oamenilor sunt mai importante decât nevoile ministerului .De asemenea s-a mai discutat și despre cedarea unui alt teren,pe strada Zefirului, din administrarea MapN în cea a primăriei.
Discuții, la un al minister, s-au purtat și pentru Hotelul Sport. Municipalitatea dorește să ia ăn administrare acest hotel, să îl reabiliteze și să îl folosească pentru activitatea sportivă din municipiu. În acest moment din bugetul local se plătesc sume deloc de neglijat pentru chiriile mai multor sportivi, iar hotelul ar rezolva aceasta problemă.
ULTIMELE ȘTIRI
Arabii și africanii se "bat" pentru oile și mieii din Satu Mare
LIDL a luat 3 amenzi de la OPC după controlul de săptămâna aceasta în care a fost închis provizoriu
Un alt copil de 13 ani s-a sinucis. Anchetatorii cred că juca „Balena Albastră”
Un sătmărean a produs un accident cu 4 mașini implicate și 2 răniți
Jurații de la „Românii Au Talent” impresionați de o sătmăreancă
Un inginer s-a împușcat mortal cu o armă de asomat porci
Tentativă de sinucidere într-un un hotel din Satu Mare. Polițiștii au salvat situația
Asociația Stea învață copiii din medii defavorizate tainele grădinăritului
Cerșetor român - dublu erou în Franța. Ține prima pagină a ziarelor
NOUL COD ROȘU - Pericol de lacăt pe ușile restaurantelor din Satu Mare
Un sătmărean a adus moda grădinii urbane de microplante, la Satu Mare
Doi muncitori sechestrați și omorâți de un bătrân
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare