Noul prefect, Darius Grațian Filip, a depus jurământul
La mai puțin de 24 de ore după Hotărârea de Guvern prin care fostul prefect Radu Bud a fost demis și a fost detașat un nou prefect la Instituția Prefectului, în persoana lui Darius Filip, a avut loc și ceremonia de investire în funcție a acestuia.
În prezența autorităților locale și a trei din parlamentarii sătmăreni, respectiv Ioana Bran, Romeo Nicoară și Lorand Turos, directorulDirecției Generale pentru relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului de Interne, Teodor Iulian Gheorghe, a dat citire ordinului de revocare din funcție a lui Radu Bud și de numire a lui Darius Filip, care a fost detașat de la ANAF să ocupe funcția de prefect.
„ Mulţumesc guvernului României şi premierului Sorin Grindeanu pentru încrederea acordată. Pornesc la drum cu trei priorităţi mari. Îmi doresc o relaţie corectă cu instituţiile publice deconcentrate din judeţul Satu Mare, mi-aş dori să am o colaborare foarte strânsă cu autorităţile publice locale din judeţul Satu Mare pentru că cred că judeţul Satu Mare are încă foarte mult potenţial neexploatat şi îmi doresc să pun umărul la punerea în valoare a acestui potenţial. Nu în ultimul rând vreau ca instituţia Prefectului Satu Mare să rămână o instituţie deschisă şi transparentă”, a declarat noul prefect.
Acesta a fost felicitat și de vechiul prefect, Radu Bud, care i-a dorit multă putere de muncă și l-a asigurat de profesionalismul celor care îi vor fi colegi pe viitor, în instituție.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare