Doi hoți au fost „înfundați” după ce au dat spargeri în ianuarie și aprilie în Dindești

Un bărbat de 42 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, ca urmare a faptului că ar fi participat la comiterea a două furturi din două locuințe din Dindești, împreună cu un tânăr de 19 ani.
Ca urmare a activităților desfășurate, materializate în probe administrate în cadrul dosarului penal instrumentat, polițiștii Postului de Poliție Comunal Andrid au identificat ca principali bănuiți în comiterea a două fururi calificate din două locuințe, un tânăr de 19 ani și un bărbat de 42 ani, ambii din localitatea Dindești.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că în cursul lunii ianuarie 2016 ar fi pătruns prin ușa închisă dar neasigurată în locuința unei consătene, la care au lucrat ca zilieri și au sustras suma de 500 Euro și un laptop. Tot în sarcina celor doi a fost reținută o a doua faptă de furt calificat, comisă în cursul lunii aprilie 2016 dintr-o altă locuință din Dindești. În acest caz aceștia ar fi pătruns în locuință prin spargerea unui geam și au sustras suma de 450 lei.
În ambele cauze cei doi au urmărit momentul în care proprietarii locuințelor erau plecați de acasă.
Bărbatul de 42 ani a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei cu propunere de luare a unor măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.
Sursa: IPJ Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii au prins gustul exotic al fructelor cu arome speciale - cum a început întreaga afacere, d...
Proiect impresionant pentru sistemul de învățământ din Satu Mare, finalizat de Primăria Satu Mare
Deputatul Mircea Govor anunță o reușită legislativă pentru protejarea tradițiilor românești - scutir...
Hoții de biciclete din Păulești au fost prinși - au bătut zeci de km pentru niște mărunți
Peste 150 de locuri de muncă disponibile în județ - dacă e ceva ce ți se potrivește, aplica la AJOFM
Let’s Wedding – cel mai mare și longeviv târg de nunți revine la Satu Mare în perioada 30 ianuarie –...
Accident în localitatea Vama - o mașină a ajuns cu rotile in sus pe câmp
Când se deschid cele mai mari Târguri de Crăciun din Europa - vezi in articol
Încă puțină răbdare și avem locuri de parcare centrale - parcarea de pe Kogalniceanu a ajuns la nive...
Interviu cu Alice Ardelean, după a doua victorie în cușca UFC
Parcă a fost întrecere de bețivi la volan în trafic, în weekend
Camion întreg de încălțăminte uzată oprit de la intrarea în țară de polițiștii sătmăreni de frontier...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

