Situație alarmantă!!! Numărul solicitărilor la ambulanță au crescut extraordinar de mult
Angajații Serviciului de Ambulanță Județean sunt, așa cum îi place managerului Gabriela Opriș să spună” prima linie,indiferent că este vorba de medici, asistenți sau ambulanțieri. Ei sunt cei care dau primii piept cu situațiile tragice, triste sau neplăcute.
Și cu toate că prin postura lor sunt un serviciu și niște oameni solicitați și puși să lucreze sub stres, acesta nu se diminuează, ci crește de la an la an. O arată cel mai recent raport întocmit de cei de la Serviciul Județean de Ambulanță.
„Avem multe semne de întrebare vis-a-vis de creșterea atât de mare a numărului solicitărilor. Față de primul trimestru al anului 2016, vreau să vă spun solicitările au crescut cu 2670 de solicitări, în condițiile în care numărul de personal nu s-a majorat cu nimic, în condițiile în care personalul operativ este de 131 de persoane, în condițiile în care flota, respectiv parcul auto nu are nici un fel de îmbunătățire, dimpotrivă mașinile sunt îmbătrânite. Mașinile au peste 600.000 de km, o parte și în ordine descrescătoare 500.000, 400.000 , din cele 29 de ambulanțe pe care le avem în dotare. În concluzie între 20% și 25% au crescut numărul solicitărilor fațăde aceeași perioadă a anului 2016.”, a declarat pentru ObiectivSM Gabriela Opriș, managerul SJA Satu Mare.
Una dintre cauzele identificate de cei de la Ambulanță este populația îmbătrânită și nevoilor lor de a beneficia de asistență medicală. Dar aceasta nu este singura cauză.
„Neprezentarea pacienților la medicii de familie și la centrele de permanență poate fi o altă cauză. Eu astea le susțin și spun că ar fi primul pas pentru a avea o conduită corectă, în afară de a solicita echipajul de ambulanță pentru ca ei să aibă parte de o consultație specializată.”, a mai completat managerul.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare