PE SURSE!!! DNA bate la poarta Olimpiei. Dă în gol sau dă de gol?
Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție par să fie microbiști împătimiți, pentru că în ultima perioadă și-au îndreptat atenția către clubul de fotbal Olimpia Satu Mare.Nu știm dacă meciurile de pe teren sau cele de culise i-au atras mai mult, dar știm că nu acest sezon este cel care îi interesează, ci cele dinainte.
Mai exact, mai multe persoane au dat cu subsemnatul în fața procurorilor, în diverse ipostaze, pentru a-i lămuri pe aceștia cu privire la unele acuzații care planează asupra fostei conduceri a clubului cum că s-ar fi folosit de banii publici în alte scopuri decât ar fi fost ei direcționați, mai pe față sau mai dosit.
O parte din ceea ce au vrut să știe procurorii au fost lucruri spuse de multe ori public cuprivire la cheltuirea banilor la Olimpia, fie pe mingi care nu există, pe echipamente luate de la chinezii din București, vitamine care nu au ajuns la jucători dar pe care există chitanțe și altele.
În dosarul care se zice că ar măsura deja vreo 10 cm de foi, fie ele acte contabile sau declarații ar fi cuprinse și câteva ale unor jucători, care au fost solicitați să explice dacă acuzațiile privind cărora ar fi avut de dat un parandărăt sunt adevărate.
Contactați de Ziarul ObiectivSM, cei de la Direcția Națională Anticorupție nu au negat existența dosarului, dar nu au oferit informații certe și precise cu privire la persoane și alte informații din dosar, acesta nesupunându-se deocamdată legii 544 cu privire la informațiile de interes public, astfel că și această stire rămâne una pe surse, în care se prezintă acuzații și nu condamnări.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare