Cod galben de precipitații abundente și ninsori în zona Oaș, pe miercuri. Autoritățile puse în alertă
Conducerea Instituţiei Prefectului-Judeţul Satu Mare a participat marţi, 18 aprilie 2017, de la ora 17,00, la videoconferinţa convocată de către Direcţia Generală Management Operaţional din cadrul Ministerului Afacerilor Interne privind gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice. Videoconferinţa la care au participat şi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost condusă de ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan.
La nivel de ţară, în intervalul 19 aprilie orele 04-18 sunt vizate fenomene precum precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte, intensificări ale vântului.
Pentru judeţul Satu Mare, îndeosebi în zona Oaşului, s-a transmis atenționarea meteorologică COD GALBEN. În intervalul 19 aprilie 2017, ora 18,00 – 21 aprilie ora 10,00 temporar vor fi precipitaţii, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona montanǎ 35…40 l/mp. În zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. În rest va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), trecător se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală vor atinge 50…60 km/h. La munte vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.
Instituţia Prefectului-Judeţul Satu Mare a transmis o informare către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale cu privire la această atenţionare meteo, cu solicitarea de a supraveghea atent evoluția fenomenelor meteorologice la nivelul localității pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență.
Sursa: Institutia Prefectului Satu Mare
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare