Adio cozi la Vama Petea? Guvernul maghiar suspendă controalele sistematice

Vama Peteaa fost în perioada sărbătorilor pascale, dar și după, cea maiaglomerată vamă din România.Timpii de așteptare au fost de peste 60 de minute aproape zilnic, ceea cea întins la maxim nervii șoferilor și a creat revoltă în rândul acestora. Principala cauză care a creat situația a reprezentat-o controalele amănunțite. Autoritățile publice s-au dovedit a fi neputincioase în fața situației, declarând doar că vor prezenta situația ministerului.
Se pare că Guvernul maghiar este cel care se mișcă mai repede și ia măsuri în acest sens, după ce situația i-a fost prezentată primulu ministru Viktor Orban de către primarul Kereskenyi Gabor și președintele Consiliului Județean Pataki Csaba în cadrul unei întâlniri la Csenger.
”De la bun început, guvernul a avut dubii despre eficiența unor controale sistematice asupra fiecărui cetățean al UE sau al unei țări terțe care trece granițele Schengen în ambele direcții. Din acest motiv, Ungaria a considerat ultimele săptămâni drept o perioadă de probă”,a anunțat Karoli Kontrat, secretar de stat în ministerul de interne maghiar.
Astfel Ungaria va suspenda punerea în practică a decizie UE de a efectua controale amănunțite la graniță iar cei care ies din România prin Vama Peteavor avea parte de controale mult mai rapide și relaxate din partea polițiștilor de frontieră.


