Acțiune amplă a poliției pe drumurile din județ. „Prada” a fost pe măsură

Poliţiştii sătmăreni organizează frecvent acţiuni pentru a-i determina pe participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să respecte regulile de circulaţie.
O astfel de acţiune a fost organizată ieri, 18.05.2017, între orele 06.00 – 12.00, pe DN 19, în afara oraşului Livada. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au constatat o infracţiune şi au aplicat 47 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 12 800 de lei.
În cadrul acţiunii, a fost depistat în jurul orei 07.00, un sătmărean care conducea un autoturism înmatriculat în Italia şi care avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. I s-a întocmit dosar penal.

Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 10 permise de conducere, din care 4 pentru consum de alcool la volan, 3 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 2 în urma efectuării unor manevre de depăşire neregulamentară şi unul pentru neacordare de prioritate.
Sursa: IPJ Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Femeie din Satu Mare, rătăcită pe străzile din București - o cunoaște cineva și o poate ajuta?
Luni începe "Rabla pentru Sobe" -12 comune din județ se pot inscrie
Oșan oprit în trafic pentru un control de rutină, ridicat de la volan și dus direct în arest - a înc...
Consilierul PNL Victor Cernea a pus tunurile pe Apaserv „Sucuri, cafele și mese în valoare de 70.000...
Două focare noi de pestă porcină africană în județul Satu Mare
Accident pe Drumul Careiului la ieșirea din oraș - trafic e dat peste cap
Tășnădenii de la Allu au deschis băcănie online - primul produs listat: cozonacul pentru Paște
Prefectul Altfatter cete și mai multe controale la agenții economici în perioada Paștelui
La Odoreu lucrările nu se opresc, un ciuda vremii capricioase
Jandarmii sătmăreni le-au făcut o vizită sătmărenilor care fură curent la propriu
Sătmăreanca Ioana Vasvari e printre cei "100 de îngeri pentru România"
Doi medici sătmăreni nominalizați la gala "Medic pentru România"
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare