S-a stabilit identitatea cadavrului găsit în fosa septică de la Spitalul Județean

În urma acțiunilor specifice desfășurate de anchetatori împreună cu medicii legiști, s-a reușit stabilirea identității bărbatului de 34 de ani care a fost găsit mort în fosa septică de la Spitalul Județean.
Transmitem în continuare comunicarea Inspectoratului de Poliție Județean pe această temă:
„Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul de specialitate al criminaliştilor, au reuşit în cursul zilei de ieri, 18.05.a.c. să stabilească identitatea cadavrului uman descoperit în fosa septică din incinta Spitalului Judeţean Satu Mare
În urma examinării în sistemul AFIS a impresiunilor papilare prelevate de la cadavru şi a comparărilor dactiloscopice efectuate de către criminalişti, s-a stabilit identitatea acestuia, ca fiind un bărbat de 34 de ani din Satu Mare.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.”


