Cinci frați au nevoie de noi! Să le aducem puțin speranță în copilăria săracă pe care o au

Cici frați, dintrecare patru băieți și o fată, fac primii pași în această lume, punându-i o etichetă de tristețe și lipsă de speranță. Ei locuiesc în satul Sărătura, localitatea Ardud, într-o familie fără prea mari posibilități financare.
Fetița este cea mai mică dintre ei, având sub un an, restul fiind cu vârste cuprinse între 1 și 9 ani. Aceștia nu au parte de părinți înstăriți care să le ofere o viață fără griji, motiv pentru care copilăria lor nu este tocmai cea mai fericită. Mama lor este casnică, în concediu de creștere a copilului, tatăl fiind singurul care aduce un salar în casă, dar și acesta mult sub nevoile unei familii cu 7 membri. Este de apreciat însă, că în ciuda condițiilor grele în care trăiesc, cei mici merg la grădiniță, respectiv școală. Din păcate pentru ei, aceștia nu au nici pământ pe care să îl muncească, pentru a-și produce hrana sau a-și rotunji veniturile.
Un sătmărean care are casă și teren în zonă a descoperit această familie și nevoile ei și face apel la ajutorarea lor. Cei mici au nevoie de haine, alimente neperisabile și jucării, cât să înlocuiască obiectele din curte cu care se joacă acum, cu niște jucării potrivite vârstei lor.
O mână de ajutor în acest sens oferă și agenția de turism Paralela45, care s-a oferit nu doar să ajute copiii, ci să fie și punct de colectare pentru diverse donații, la sediul de pe strada Iuliu Mnaiu nr.2, în incinta Ankora Mall. Aici lucrurile pentru cei mici se pot dona până sâmbătă la ora 14.
Pentru alte detalii și informații privind modul de a-i ajuta pe cei mici, se poate lua legătura cu cel care a descoperit familia – Răzvan Țiplea – 0754832147 sau cu Mircea Spătar – Paralela45 – 0747696601

ULTIMELE ȘTIRI
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Atentie! "Colecționar" de biciclete, pus pe treabă prin Păulești
Tânărul rănit în accidentul produs de un sătmărean la Firiza a decedat - șoferul, fiu de preot
O altfel de misiune pentru jandarmii sătmăreni - au lăsat uniforma și au luat șorțul de bucătar
Un nou proiect ambițios CaiacSmile - câte un taxi cu rampă pentru scaun rulant, în fiecare județ
Comunicat de presă Comuna Pomi „Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile ...
Percheziții într-un dosar ce vizează tăieri ilegale de arbori, abuz în serviciu și furt de arbori, î...
Zeci de elevi suferă de "chiulangită cronică" - găsiți de oamenii legii prin mall și cafenele
A decedat șoferul Tuc-Tuc-ului implicat marți în accidentul de la Racșa
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

