Primarul Kereskeniy le declară război firmelor care fac lucrări publice de mântuială
Încă de când am devenit primarul municipiului Satu Mare am promis sătmărenilor că nu vom mai fi de acord să preluăm lucrări de slabă calitate, care nu respectă cerințele din proiect. În acest sens, efectuez periodic vizite de lucru pe șantiere pentru a verifica modul în care executantul respectă ceea ce i s-a cerut prin proiect. Din păcate, trebuie să recunoaștem că în unele cazuri lucrările nu respectă standardele de calitate la care avem pretenția.
Un astfel de caz este investiția din cartierul Solidarității. Finanțarea proiectului a fost câștigat în 2011, lucrările au fost supravegheate de fosta conducere și au fost terminate în 2015, dar acum la momentul recepției finale am constatat numeroase probleme:
crăpături transversale și longitudinale a trotuarelor pe toate străzile din zonă, denivelări accentuate pe trotuare, lipsa bordurilor, beton măcinat pe rigola carosabilă, cedări de fundații
capacele căminelor de apă-canal în zona trotuarelor nu sunt la cotă, borduri deplasate, iar în multe cazuri căminele de vizitare sunt acoperite necorespunzător, creșterea vegetației între bordură și rigolă.
În baza constatărilor făcute și a discuțiilor pe care le-am avut cu membrii comisiei responsabile din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare, am decis să NU RECEPȚIONĂM lucrările realizate în cadrul acestui obiect de investiție. De asemenea, am cerut firmelor executante să remedieze problemele semnalate în cel mult 90 de zile.
Executanții lucrărilor vor trebui să se obișnuiască cu faptul că, la fel ca în alte state europene, și în Satu Mare , investițile din banii publici trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ.
Nu dorim să ne batem joc de banii cetățenilor și a Uniunii Europene, motiv pentru care le transmitem firmelor care execută lucrări de reabilitare în municipiul Satu Mare că vom avea aceeași atitudine perseverentă și obiectivă și la următoarele recepții de lucrări.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare