Un politician din Ungaria boicotează producția Unicarmului din cauza problemelor de mediu pe care le produce

Politicianul maghiar, Krisztina Baranyi, membru al partidului Egyutt își continuă demersul împotriva Unicarm Satu Mare. Aceasta îndeamnă populația din județ să nu mai cumpere produse de la firma sătmăreană.
Politicianul maghiar a început demersurile împotriva Unciarm în luna mai, atunci când a organizat prima conferință de presă în fața sediului firmei, anunțând că procesatorul de carne sătmărean poluează masiv râul Someș. Această descoperire ar fi făcut-o după ce a depistat indicatori peste limita admisă din anumite bacterii, în Tisa, iar mai apoi a descoperit sursa lor în Someș. Locul de deversare i-ar fi fost arătat de niște copii rromi din zonă.
Afirmațiile ei de atunci au fost confirmate săptămâna trecută de către cei de la Greepace, care au făcut publice analizele apei din râul Someș, analize care indică o concentrație de bacterie e-coli mult peste limitele normale. Autoritățile sătmărene nu s-au agitat pe acest subiect.
Acum politicianul maghiar a organizat o nouă conferință de presă în fața sediului Unicarm, solicitând ca produsele acestei firme să nu mai fie cumpărate de către sătmăreni, ca semn de protest pentru că firma nu și-a rezolvat problemele cu privire la poluarea râului Someș.

ULTIMELE ȘTIRI
FOTO. INTOOIT revine la Luna Șes cu o nouă petrecere aprés ski și DJ live pe pârtie
Incendiu la un depozit la Rachel - intervin mai multe echipaje de pompieri
Familia unui tânăr decedat în Belgia are nevoie de ajutor pentru repatrierea acestuia
Duba cu mâncare pentru câini a Asociației FreeLife a rămas blocată în zăpadă
Atenție, protejați-vă contoarele pe apă pe timp de ger - dacă se sparg, voi plătiți pierderile
Probleme la trei școli din județ - în două nu funcționează sistemul de încălzire, una are microbuzul...
Cabina unui TIR a luat foc, în timpul staționării, în Satu Mare
Sătmărean alergat prin zăpadă, după ce a sunat la 112 fără motiv - când a văzut poliția tot el s-a e...
De beat ce a fost nu a putut ține mașina pe drum și a ajuns cu ea în șanț
Minoră lovită de un taximetrist din Carei- fata circula pe drum
Jafuri puse la punct ca în filme la mai multe firme din Satu Mare - oprea camerele și fura cutia de ...
Nu doar impozitul a crescut ci și cotizația pescarilor pe Someș - de la prea multă populare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

